NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

UE și Canada au semnat duminică Acordul CETA, după negocieri care au durat șapte ani

Uniunea Europeană și Canada au semnat duminică, la Bruxelles, Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA), a cărui semnare a întârziat cu trei zile din cauza unor aprinse dezacorduri interne în Belgia, relatează agențiile AFP și DPA citate de Agerpres.

CETA va elimina 99 la sută din taxele vamale între UE și Canada. Acordul semnat duminică va fi aplicat provizoriu și parțial odată cu ratificarea de către Parlamentul European și de către legislativul de la Ottawa în lunile următoare.

Acordul, a cărui semnare survine la capătul a șapte ani de negocieri, va trebui apoi aprobat de toate parlamentele naționale și regionale ale UE pentru a deveni definitiv.


Citește și: Cioloș: Prin eliminarea vizelor pentru Canada dispar ultimele discriminări pentru cetățenii români

”Este un moment important pentru România, nu doar pentru că se deschide accesul românilor la beneficiile Tratatului comercial între Uniunea Europeană și Canada  (CETA), dar și pentru că se elimină ultima discriminare existentă pentru cetățenii români față de ceilalți cetățeni europeni în chestiunea circulației fără bariere pe teritoriul Canadei. Consider, de asemenea, că această liberalizare a regimului vizelor va crea oportunități  importante pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri canadieni. Îi mulțumesc domnului prim-ministru Justin Trudeau pentru implicarea personală în negocierea acestui obiectiv al României și pentru deschiderea arătată în discuțiile pe care le-am purtat în acest an pe tema liberalizării regimului de vize”, declară premierul Dacian Cioloș.


“Astăzi este unul dintre cele mai importante summituri din ultimii ani. Uniunea Europeană și Canada deschid un nou capitol în relația lor”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-o conferință de presă susținută după semnarea acordului.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response