Starul rock Bruce Springsteen a anuntat ca si-a amanat toate concertele pe care urma sa le sustina in lunile urmatoare, pana la sfarsitul anului. Artistul sufera de o boala digestiva: ulcer peptic.
Intr-o postare pe reteaua X, fosta Twitter, si pe Instagram, Bruce Springsteen, in varsta de 74 de ani, isi anunta fanii ca e nevoit sa amane concertele fiindca se reface dupa criza de ulcer peptic si ca trebuie sa continue tratamentul pana la sfarsitul anului. Astfel ca toate concertele pe care urma sa le sustina au fost amanate.
Ulcerul peptic este frecvent in SUA. Un american din zece sufera de ulcer peptic. Este vorba despre o leziune care se dezvolta in urma distrugerii mucoasei gastrice (ulcer gastric) sau duodenale (ulcer duodenal) de catre acidul gastric sau sucurile digestive. Principalul simptom este durerea in capul pieptului, care adesea e resimtita ca o arsura.
Mesaj catre fani
“Multumesc tuturor prietenilor si fanilor pentru urarile de sanatate, pentru incurajari si sprijin. Ma refac si de-abia astept sa ne revedem anul viitor” – a scris Bruce Springsteen pe retelele de socializare.
Primul turneu din ultimii 6 ani a inceput in februarie, in Statele Unite si a continuat in Marea Britanie si Europa, pana in luna august. Urmatoarele concerte ce ar fi trebuit sa aiba loc in Canada si pe marile scene americane, pana la finalul anului, au fost amanate.
MB