La unii pacienti, tratamentele medicamentoase pot fi completate de interventii chirurgicale, folosind o tehnica cunoscuta sub numele de „stimulare cerebrala profunda”.
Considerata eficienta, dar greoaie, aceasta interventie chirurgicala a inregistrat o serie de progrese datorita recentelor tehnologii.
Operat in urma cu patru ani, Jean-Louis Dufloux, in varsta de 63 de ani, presedinte al asociatiei France Parkinson, o descrie ca pe o „inviere.” „Stiam ca nu voi fi vindecat, deoarece boala continua sa progreseze, dar operatia mi-a permis sa fac din nou lucruri obisnuite” – marturisete Dufloux.
In anii ‘90, o echipa franceza din Grenoble (centrul-estul Frantei) a descoperit ca stimularea profunda a unei zone a creierului, nucleul subtalamic, are un efect terapeutic semnificativ asupra simptomelor acestei boli.
De atunci, sute de mii de pacienti au fost tratati, la nivel mondial, iar simptomele lor – tremuraturi, rigiditate, lentoarea miscarilor etc. – s-au ameliorat.
Studiile pe termen lung au aratat ca efectul benefic se mentine timp de cel putin zece ani pentru majoritatea pacientilor. Tehnica consta in implantarea a doi electrozi in creier care stimuleaza nucleii subtalamici cu un curent electric slab. Conectate la o cutie care contine o baterie implantata sub piele, acestea trimit impulsuri care restabilesc functionarea normala a retelelor de neuroni care depind de dopamina, care controleaza in special abilitatile motorii.
Daca in trecut o asemenea operatie dura in jur de 10 ore si necesita trei saptamani de spitalizare, acum interventia dureaza sub 4 ore, iar spitalizarea e de circa 5 zile.
MM
Îmi amintesc de prietenul meu apropiat, care a trecut printr-o astfel de intervenție de stimulare cerebrală profundă cu ani în urmă. Inițial, eram sceptic, dar mărturiile lui că se simte „renăscut” m-au convins de potențialul acestei inovații. Este fascinant cum tehnologia a transformat ceea ce era odată un proces complex și anevoios într-o procedură mult mai accesibilă și rapidă. Observând pe de-o parte îmbunătățirea calității vieții lui, am ajuns să cred cu tărie că, deși nu reprezintă un leac definitiv, progresul acestei tehnici oferă cu adevărat o rază de speranță pentru cei care se confruntă zilnic cu provocările bolii Parkinson.
E greu de imaginat cât de mult poate schimba o intervenție ca asta viața cuiva. E bine că progresele sunt vizibile și că pacienții pot relua activități normale. Mă întreb cât de mulți știu despre aceste opțiuni și cum ar putea influența percepția generală asupra bolii.