NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Traian Băsescu a fost ameninţat de candidatul pro-rus Igor Dodon: Pregătiți-vă! După 14 noiembrie veți pierde cetățenia pe care nu o meritați

Candidatul pro-rus Igor Dodon la președinția Republicii Moldova l-a amenințat pe fostul președinte Traian Băsescu că îi va retrage cetățenia,  menţionând că politicianul român nu merită să fie numit cetăţean al Republicii Moldova, scrie Diez.md.


„Domnule Băsescu, profitați acum. După 13 nu veți mai avea cetățenie! Eu susțin statalitatea Republicii Moldova. Pregătiți-vă domnule Traian Băsescu, după 14 noiembrie veți pierde cetățenia pe care nu o meritați. Noi trebuie să avem relații bune cu toți. Noi nu trebuie să renunțăm la regimul de vize. Președintele Dodon va fi un echilibru între est și vest. Poziția partidului însă rămâne de integrare euroasiatică. După 13 voi fi un președinte al tuturor”, a declarat Igor Dodon în cadrul dezbaterii.

Joi seara, candidatul PAS, Maia Sandu, și candidatul PSRM, Igor Dodon, s-au întâlnit în cadrul dezbaterii „Eu vreau să fiu preşedinte”. După anunțarea rezultatelor preliminare, din primul tur al alegerilor din 30 octombrie, Traian Băsescu și-a exprimat susținerea pentru lidera PAS, Maia Sandu.

„Duminică, 13 Noiembrie, Maia Sandu va câştiga alegerile prezidențiale cu 53 la sută şi Republica Moldova va rămâne pro-Europa şi pro-România, în condiţiile în care prezenţa la vot va depăşi 55 la sută. Bravo Maia, bravo cetăţeni ai Republicii Moldova!”, a scris liderul Partidului Mișcarea Populară și ex-președintele României, Traian Băsescu.


Citeşte şi: FOTO şi VIDEO. Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, depun jurământul ca cetăţeni ai Republicii Moldova: Mi s-a îndeplinit un vis


Fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia sa Maria, au depus, joi, jurământul pentru a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova. Ceremonia a avut loc la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.

După depunerea jurământului, Traian Băsescu a declarat că i s-a îndeplinit un vis.

„Preşedintele Timofti, prin decret mi-a acordat dreptul să devin cetăţean al Republicii Moldova. O republică dragă mie, ca şi ţara mea. O republică de care mă simt legat prin cultură, prin educaţie, prin limbă şi, mai ales, prin solidaritate. Solidaritatea a fost aceea care m-a făcut de multe ori în timpul celor zece ani cât am îndeplinit funcţia de preşedinte să întreprind acţiuni, în primul rând, în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova şi a parcursului european al acestei ţări a cărei independenţă România a cunoscut-o prima de pe mapamond. Unii mă judecă pe nedrept că n-am trimis la aprobare în Parlament legea prin care să ratificăm tratatul de frontieră cu Republica Moldova. Niciodată n-aş face aşa ceva pentru că un preşedinte român care ar face acest lucru ar consimţi prin acte ale statului român pactul Ribbentrop-Molotov. Am convingerea că nici preşedintele Iohannis nu va trimite acea lege la promulgare”, a declarat Traian Băsescu înainte de depunerea jurământului.

După primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, fostul președinte a afirmat că Maia Sandu va obține 53% din voturi, în al doilea tur. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu a precizat că Republcia Moldova va rămâne „pro-Europa și pro-România”, după scrutinul din 13 noiembrie.

„Republica Moldova este PRO WEST, PRO ROMÂNIA. Igor Dodon nu a câştigat alegire prezidenţiale din primul tur, în condiţiile în care electoratul său rusofon a fost mobilizat total să meargă la vot. Maia Sandu reuşeşte intrarea în turul doi cu un scor bun, de 38 la sută, în condiţiile în care o bună parte din tineri nu a fost la vot în primul tur, dar cu certitudine va merge la vot în turul doi. Duminică, 13 Noiembrie, Maia Sandu va câştiga alegerile prezidentiale cu 53 la sută şi Republica Moldova va rămâne Pro-Europa şi Pro-România, în condiţiile în care prezenţa la vot va depăşi 55 la sută. Bravo Maia, bravo cetăţeni ai Republicii Moldova!”, a scris fostul președintel Traian Băsescu, pe Facebook.

Alegătorii din Republica Moldova se vor prezenta în turul doi al scrutinului prezidenţial, întrucât candidatul prorus nu a obţinut majoritatea voturilor exprimate în primul tur. Astfel, duminică, Igor Dodon a obţinut 48,26% din voturile exprimate, iar rivala sa proeuropeană Maia Sandu a obţinut 38,42%. Turul doi al alegerilor prezidenţiale urmează să aibă loc pe 13 noiembrie între Dodon şi Sandu.

Alegerile prezidenţiale de duminică au fost primele alegeri prezidenţiale directe organizate în ultimii 20 de ani în Republica Moldova.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response