NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Taxele locale au fost majorate cu 16 la sută, la Buzău.

Taxele locale au fost majorate cu 16 la sută, la Buzău, a anunţat, joi, primarul Constantin Boşcodeală, precizând că buzoienii care au plătit deja impozitele pot achita diferenţa pâna la sfârşitul lui septembrie, transmite corespondentul Mediafax.

Joi, la şedinţa Consiliului Local Municipal Buzău, consilierii au avut pe ordinea de zi proiectul privind majorarea taxelor şi impozitelor, iar singurii care au votat “împotrivă” au fost consilierii de la PDL şi PPDD.

“La Buzău, taxele şi impozitele locale se vor majora cu 16 la sută, după ordonanţa dată de Guvern, va fi o indexare a impozitelor locale. De exemplu, pentru un apartament cu trei camere valoarea medie a impozitului era până acum de 80 de lei, acum se va plăti în plus cu 12 lei. În continuare, cei care au sub venitul minim garantat sunt scutiţi de impozite pe baza unei cereri la Direcţia Economică. Cei care au plătit deja vor beneficia de reducerea de 10 la sută la diferenţa de 16 la sută dacă vor plăti până la 30 septembrie anul în curs”, a declarat, joi, la finalul şedinţei Consiliului Municipal, primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

Citeşte şi Vezi AICI unde au crescut impozitele şi taxele – Situaţia pe judeţe

Iniţial, autorităţile buzoiene au vrut să menţină taxele şi impozitele la nivelul de anul trecut, o decizie în acest sens fiind dată într-o şedinţă din 2012 a Consiliului Local Municipal.

Tot în şedinţa de joi, consilierii municipali au votat un proiect de hotărâre care prevede majorarea costului de producţie al gigacaloriei, dar măsura nu va afecta populaţia, ci doar consumatorii industriali. Astfel, buzoienii care primesc energie termică de la Regia Autonomă Municipală vor plăti în continuare 185 de lei pentru o gigacalorie, Primăria Buzău urmând să suporte diferenţa.

“Am încercat să găsim o soluţie pentru ca buzoienii să nu plătească mai mult şi să poată trece peste sezonul rece mai uşor. Preţul gigacaloriei s-a majorat pe fondul scumpirii energiei electrice şi a gazelor, dar municipalitatea va suporta diferenţa. Este un efort financiar destul de mare, dar vom reuşi, prin împrumuturi sau prin fonduri proprii să suportăm costurile”, a declarat, joi, primarul Constantin Boşcodeală.

Directorul regiei de termoficare din Buzău, Constantin Tacea, a declarat că majorarea preţului gigacaloriei trebuia să aibă loc pe fondul scumpirilor repetate din ultima vreme.

“Conform hotărârii de consiliu local preţul energiei termice pentru populaţie a rămas constant. Pentru agentţi economici s-a hotărât ca aceştia să plătească 313,5 lei pe gigacalorie, nu este o creştere substanţială ţinând cont de faptul că preţul gazelor naturale pentru agenţii economici a crescut semnificativ. Preţul de producţie al gigacaloriei a ajuns la 388 de lei pentru populaţie, însă oamenii vor plăti tot 185 lei”, a precizat Constantin Tacea.

La Buzău, este al şaptelea an consecutiv în care buzoienii plătesc acelaşi preţ pentru căldura furnizată în apartamente, respective 185 de lei pentru o gigacalorie.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response