NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Târgul Imobiliar Naţional. Vizitatorii vor să cumpere locuinţe inclusiv pentru a le da cu chirie

“Cele mai căutate sunt zonele centrale şi de nord ale Capitalei, apreciate în general de către expaţi, dar şi cele din apropierea centrelor universitare – pentru închirierea locuinţelor către studenţi. Cumpărătorii aleg de obicei locuinţe aflate în apropierea metroului sau a mijloacelor de transport în comun”, spun organizatorii, potrivit MEDIAFAX.

Citeşte şi Guvernul vrea să unească toate programele de locuinţe

În zona de nord, spre exemplu, reprezentanţii ansamblului imobiliar Onix Park oferă garsoniere, pentru vânzare, la preţuri de 39.000 de euro. Iar cum chiria în această zonă este de 350 de euro pe lună, investiţia celui care cumpără o astfel de garsonieră şi apoi o închiriază s-ar putea recupera în nouă ani. Tot în nordul Capitalei, reprezentanţii complexului Floreasca Residence oferă la vânzare apartamente cu două camere la preţul de 118.000 de euro. Chiria în această zonă este de 600 de euro pe lună, astfel că investiţia în acel apartament s-ar putea recupera în 16 ani.

În zona Eminescu-Dacia, un apartament cu trei camere este oferit la vânzare, de către reprezentanţii Central Garden Dogarilor, cu 110.000 de euro. Chiria în această zonă urcă la 900 de euro pe lună (pentru trei camere), astfel că investiţia în acel apartament „s-ar putea recupera în 10 ani”, exemplifică organizatorii tIMOn.

Pe un alt palier de preţuri este situat un apartament situat în cartierul bucureştean Titan şi oferit la vânzare, de către reprezentanţii Palladium Residence, cu 39.700 de euro. Chiria în această zonă este de doar 280 de euro pe lună (pentru două camere), astfel că investiţia în această unitate locativă s-ar putea recupera în 11 ani, estimează sursele citate. Acestea concluzionează că „la un credit bancar contractat pentru o astfel de investiţie pe minimum 20 de ani, după prima jumătate a perioadei de rambursare se trece pe profit”.

La nivel naţional, conform datelor analizate de OLX.ro (platformă de tranzacţii online intrată recent şi pe piaţa imobiliară) în funcţie de buget, numărul de persoane care doresc să locuiască împreună şi locaţia aleasă, chiriile au valori medii de 213 euro/lună pentru o garsonieră şi 735 de euro/lună, pentru o casă”. De asemenea, “chiriile anunţate de proprietari în lunile august şi septembrie au rămas la aproximativ aceeaşi valoare cu ofertele de la începutul anului 2016″.

Citeşte şi Statul scoate pe piaţă apartamente, o vilă şi un teren din zone ultracentrale ale Bucureştiului. Cât costă imobilele

În fine, analizele organizatorilor tIMOn mai arată că „toate schimbările de pe piaţa imobiliară din acest an au dus la o creştere importantă a cererii, iar acest lucru se reflectă în preţurile locuinţelor noi. Ediţia din această toamnă a târgului imobiliar se suprapune şi cu suplimentarea fondurilor pentru programul guvernamental Prima Casă, ceea ce face ca numărul proiectelor prezentate să fie unul record – 303, cu un total de 18.000 de locuinţe noi disponibile la vânzare, finalizate sau în curs de finalizare”. Preţul mediu al locuinţelor prezentate în cadrul evenimenului este de 65.000 de euro, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Târgul Imobiliar Naţional tIMOn mai este deschis şi duminică în pavilionul expoziţional din Piaţa Constituţiei, cu 2.100 mp suprafaţă de expunere.

loading…

ROMANIATV.NET – Stiri – Economie

Articole asemanatoare

Leave a Response