NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

STRATEGIE. Putin își mută pionii în Balcani. Moscova încercat să provoace chiar și lovituri de stat, fără să fie discretă în ingerinţa sa. În Bulgaria și Moldova i-au ieșit planurile perfect

Ţările din estul Europei au devenit o ţintă importantă pentru Moscova, îngrijorată de prezenţa UE şi a NATO în vecinătatea ei.

Americanii, care au acuzat oficial Rusia de piratare a e-mailurilor Comitetului naţional de­mocratic şi ale lui Hillary Clinton şi de ingerinţă în campania prezidenţială, ar trebui să vadă ce înseamnă cu adevărat când Kremlinul vrea să intervină într-un scrutin: evenimentele recente din Balcani arată că Rusia caută să blocheze expansiunea NATO şi să încetinească progresele pentru aderarea la UE.

Regiunea a progresat lent spre Vest, atrasă de perspectiva nivelului de viaţă european, ca şi de libertăţile occidentale. Numeroase ţări din Balcani sunt deja în UE sau în organizaţia nord-atlantică, sau pe cale să adere. Dar Moscova nu. La ultimele alegeri din Muntenegru, ingerinţa a fost brutală chiar după normele ruseşti.

Moscova a investit masiv în votul din 16 octombrie, în speranţa că naţionaliştii sârbi anti-NATO ar putea bate coaliţia pro-NATO a premierului Milo Dukanovici. Moscova a finanţat partidele de opoziţie, manifestaţiile politice şi o furtună mediatică anti-Dukanovici. Toate au eşuat. Forţele pro-Moscova au trecut la planul B: agenţi sârbi naţionalişti provocatori, îmbrăcaţi în uniforme de poliţie, au utilizat o manifestaţie de protest pentru atragerea  mulţimii în asaltul biroului premierului, unde falsa poliţie urma să-l asasineze pe Dukanovici. Complotul a fost dejucat de poliţia din Muntenegru în ultimul minut şi au fost operate arestări.

Şi în alte ţări din Balcani Moscova a acţionat pentru facilitarea unor potenţiale lovituri de stat, fără să fie discretă în ingerinţa sa. În Serbia, premierul Vucici s-a bătut şi a câştigat o alegere în primăvară pe o platformă pro-UE, în pofida eforturilor ruşilor. Şi în Serbia s-a dejucat luna trecută o tentativă de asasinare a premierului.

În Bosnia-Herţegovina, ruşii au salvat Republica Srpska, unde Milorad Dodik guvernează peste 49% din ţară ca regiune autonomă sârbă. Susţinerea a venit sub formă de credit acordat acestei entităţi, ca şi prin oferte de afaceri corupte cu bani ajunşi în buzunarele politi­cienilor naţionalişti sârbi.

A căzut şi Bulgaria…

Ultimul succes al Moscovei este în Bulgaria, unde duminică a fost ales preşedinte candidatul socialist Rumen Radev, până în vară  general, un apropiat al Kremlinului, care a şi promis o apropiere de Rusia şi susţine ridicarea sancţiunilor europene contra acestei ţări. Fostul ambasador bulgar la Moscova, Ilian Vasilev, critic al Kremlinului, afirmă că socialiştii (ex-comunişti) au coordonat cu Rusia candidatura lui Rumen Radev.   

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response