NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

SONDAJ REUTERS: Hillary Clinton, în fața lui Donald Trump

Candidata democrată Hillary Clinton îşi menţine avansul în cursa pentru câştigarea Colegiului Electoral şi revendicarea preşedinţiei SUA, potrivit celor mai noi rezultate ale proiectului Statele Naţiunii, al Reuters/Ipsos şi difuzat sâmbătă.

Pe parcursul acestei săptămâni, nu s-au înregistrat modificări. Clinton conduce în majoritatea statelor de care ar avea nevoie Donald Trump ca să aibă o şansă pentru a obţine un minimum de 270 de voturi necesare pentru a câştiga. Potrivit proiectului, Clinton ar avea 95% şanse să câştige, dacă alegerile ar avea loc săptămâna aceasta. Cel mai probabil rezultat ar fi 326 de voturi pentru Clinton şi 212 pentru Trump.

Trump a avut miercuri cea mai bună dezbatere a sa din această campanie, însă majoritatea sondajelor o indică pe Hillary Clinton drept câştigătoare a ultimei dezbateri televizate între cei doi candidaţi. Trump nu este de acord cu aceste constatări.

În timp ce unele sondaje naţionale au indicat o uşoară apropiere între cei doi candidaţi pe parcursul acestei săptămâni, altele o menţin pe Clinton în poziţia de lider de necontestat. Însă proiectul ilustrează că imaginea de ansamblu rămâne sumbră pentru Trump, cu 17 zile înaintea alegerilor din 8 noiembrie.

Trump a câştigat ceva teren în Carolina de Sud, unde avansul său uşor a crescut săptămâna trecută la 7 puncte. Din nefericire pentru el, candidatul republican a pierdut teren în Arizona, unde diferenţa dintre el şi Clinton este acum prea mică pentru a putea fi stabilit câştigătorul.

În plus, Trump se confruntă cu o provocare din partea fostului agent CIA, Evan McMullin, din Utah. Candidatul independent “fură” din voturile lui Trump într-un stat tradiţional republican. În unele sondaje, McMullin conduce. Însă Reuters precizează că proiectul Statele Naţiunii nu l-a luat în calcul şi pe McMullin.

Clinton şi-a menţinut avantajul în Florida şi Pennsylvania, care au împreună 49 de voturi în Colegiul Electoral. În Ohio lupta este prea strânsă pentru a putea fi stabilit deja un învingător.

Potrivit proiectului, o prezenţă scăzută la vot îl avantajează în general pe Trump, dar cea mai bună şansă pentru ca Trump să câştige ar veni dintr-o participare puternică a republicanilor la urne, dublată de o prezenţă scăzută a alegătorilor democraţi.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response