NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Şcolile extremiste nu pot fi închise. Patru colegii musulmane au dat în judecată guvernul britanic după ce acesta a dispus închiderea lor

Patru şcoli islamice îşi desfăşoară activitatea nestingherite, în ciuda faptului că guvernul britanic ordonase închiderea lor de teama extremismului sau pentru siguranţa elevilor, relatează Daily Mail.

Se pare că una dintre şcoli le învaţă pe fete că soţii au dreptul să le bată, alta le explică elevilor că muzica este „un act al diavolului”.

Guvernul a ordonat închiderea lor, dar şcolile au apelat la instanţă. Acum îşi pot continua activitatea luni întregi, dacă nu chiar ani, până la finalizarea procesului.

Una dintre şcolile vizate are şi un internat pentru fete, unde autorităţile au găsit cărţi scrise de indvizi interzişi în Marea Britanie. Ministerul educaţiei a dispus închiderea acestui internat şi a solicitat şcolii să nu facă înscrieri noi. Dar jurnaliştii de la Daily Mail au intrat în posesia unei scrisori trimise prin email, în care conducerea şcolii le cerea părinţilor să ia atitudine împotriva deciziei de închidere a instituţiei şi le solicita să contribuie la fondurile necesare procedurii legislative, care se ridică la 300.000 de lire sterline. Părinţilor li se spunea „să se unească împotriva guvernului nedrept şi părtinitor”.

O fostă elevă şi-a manifestat indignarea faţă de continuarea funcţionării acestei şcoli şi le-a povestiti jurnaliştilor că este ca „o închisoare”, în care fetele sunt izolate de lumea exterioară. Ele sunt învăţate că pot fi bătute şi violate de soţi, pentru „a-l face fericit pe Allah” şi că muzica este instrumentul diavolului.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response