NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Putin vrea un „stat“ în sud-estul Ucrainei

Criza din Ucraina, care a răcit deja relaţiile dintre Moscova şi Occident, a intrat într-o nouă etapă. În timp ce statele UE  au anunţat că au în vedere noi sancţiuni împotriva Rusiei, preşedintele rus, Vladimir Putin, a dezvăluit duminică, în premieră, adevăratul său obiectiv – crearea unui stat în estul Ucrainei – şi, nerăbdător, a cerut „să începem imediat discuţiile substanţiale“. În ajun, a reamintit statelor care ameninţă cu sancţiuni că „Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare“ şi este gata să răspundă oricărei agresiuni.

Citește si: Mogherini îndeamnă la folosirea diplomației în criza din Ucraina

Dacă până în prezent Putin a cerut doar ca regiunile din estul Ucrainei, majoritar rusofone, să beneficieze de autonomie într-un sistem federal mai puţin descentralizat, duminică a decis brusc să forţeze din nou legile internaţionale anunţând de fapt intenția ca pe teritoriul sud-estului Ucrainei să fie înfiinţat un nou „stat“. Astfel, după anexarea Crimeii, ar urma decuparea altei porțiuni din Ucraina. Nu a consultat nici un organism internaţional, nu s-a mai deranjat să organizeze „un referendum“, a anunţat pur şi simplu doar ce vrea el şi asta fără zăbavă.

„Trebuie să începem imediat discuţii substanţiale (…) asupra problemelor legate de organizarea politică a societăţii şi crearea unui stat în sud-estul Ucrainei pentru protejarea intereselor legitime ale persoanelor care trăiesc în zonă“. Se ştie că forţele pro-Kremlin luptă de săptămâni cu armata ucraineană în această regiune, dar până acum, preşedintele rus nu şi-a dezvăluit adevăratul plan aflat în fundalul conflictului ucrainean pe care îl alimentează cu combatanţi şi arme sofisticate.

În ajun, Bruxelles-ul s-a angajat să ia „cele mai importante măsuri“ şi să impună noi sancţiuni dacă Moscova nu dă înapoi în conflictul din estul Ucrainei. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că noile sancţiuni vor întări măsurile existente contra Rusiei, care acoperă în principal domeniile serviciilor financiare, armamentului şi energiei.Iar premierul britanic, David Cameron, a precizat că „este total inacceptabilă prezenţa soldaţilor ruşi pe solul ucrainean“.

Citește si: Secretarul american al Apărării merge în Georgia să discute despre Ucraina și Siria

UE dă impresia că vrea să câştige timp, aşteptând venirea în Europa a preşedintelui american, Barack Obama, pentru apropiatul Summit NATO, calificat de The Economist drept unul dintre cele mai importante de la crearea Alianţei Nord-Atlantice.
Ca de obicei, Rusia neagă orice prezenţă a trupelor în Ucraina, în pofida capturării unui grup de paraşutişti ruşi şi a dovezilor funeraliilor militare secrete care au loc în Rusia pentru soldaţii care mor în luptele din Ucraina. NATO dezvăluia joia trecută că Rusia a trimis tancuri, vehicule blindate, sisteme de apărare aeriană, piese de artilerie şi cel puţin 1.000 de soldaţi pentru a lupta alături de separatiştii pro-ruşi, asediaţi de forţele guvernamentale şi a masat 20.000 de soldaţi lângă frontieră.

Portul Mariupol, ţinta rebelilor

Ofensiva rebelilor, susţinuţi de forţele ruse, a determinat analiştii şi cancelariile occidentale să considere că 
Kremlinul ar putea căuta să creeze un coridor terestru între Rusia şi Peninsula Crimeea. În teren, rebelii au promis lansarea unei noi ofensive militare de mare anvergură, vizând în special portul strategic Mariupol, aflat la circa 100 km sud de bastionul lor Doneţk. Responsabilul separatist Alexei Mozgovoi afirma sâmbătă că separatiştii controlează deja aproape 50% din teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk după recentele succese în faţa armatei Kievului.

Citește si: Înțelegere Putin-Poroşenko: Rusia trimite ajutoarele umanitare pe cale feroviară

Analiştii militari consideră că Mariupol este o nouă ţintă pentru separatişti pentru că ar obţine acces la mare şi de asemenea, ar oferi un coridor de trecere spre Crimeea fostul teritoriu ucrainean autonom anexat de Moscova în martie. 
Rebelii, susţinuţi de soldaţi ruşi şi tehnică de luptă au preluat controlul oraşului Novoazovsk şi s-au accentuat temerile privind o incursiune a Rusiei în Ucraina. 

Capturarea Novoazovsk a deschis un nou front în conflictul ucrainean, după cel din regiunile Doneţk şi Lugansk, aflate mai la nord.
În Mariupol, autorităţile au oferit gratuit bilete de tren refugiaţilor din alte regiuni afectate de lupte, iar soldaţii au fortificat tranşee. Sâmbătă, manifestanţii au format un lanţ uman pentru a încerca apărarea oraşului-port de o incursiune a trupelor Rusiei.

Schimb de prizonieri

Citește si: RIA Novosti: Flota rusă de la Marea Neagră va primi 11 nave militare suplimentare

Deşi Rusia neagă prezenţa soldaţilor ruşi în Ucraina, Kievul şi Moscova au procedat duminică la un schimb de prizonieri. 
În zori, paraşutiştii ruşi capturaţi au fost conduși la postul de frontieră Nehoteievka, iar Rusia a eliberat 63 de soldaţi ucraineni care intraseră miercuri pe teritoriul rus, fugind de luptele care se intensificaseră între rebelii pro-ruşi şi forţele guvernamentale.

În plină criză ucraineană, Putin a profitat vineri de o întâlnire cu tineri ruşi pentru a-şi arăta muşchii şi a flutura puterea militară rusă, ameninţând chiar cu folosirea disuasiunii nucleare. El a reamintit astfel statelor occidentale care ameninţă cu noi sancţiuni că Moscova este pregătită să riposteze la orice agresiune. „Rusia nu este implicată în conflicte la scară largă“ şi „nu avem intenţia să ne angajăm într-un asemenea conflict, dar natural, vom fi întotdeauna pregătiţi să respingem o agresiune contra Rusiei“, a declarat Putin, citat de Reuters. „Partenerii Rusiei trebuie să înţeleagă că ar fi mai bine să nu ne silească“, a mai avertizat liderul de la Kremlin. „Cred că nimeni nu se gândeşte să declanşeze un conflict de amploare cu Rusia“, a nuanţat Putin, subliniind că „vă amintesc că Rusia este una din cele mai mare puteri nucleare“.

Adept al dublului mesaj, preşedintele rus, citat de Ria Novosti, a explicat auditoriului său că Moscova îşi întăreşte permanent potenţialul de disuasiune nucleară… dar fără nici o intenţie beligerantă. Numai că, ameninţat cu noi sancţiuni de către UE, cu o economie care a început să gâfâie sub sancţiunile actuale şi cu o creştere a numărului celor care se întreabă de ce le mor fiii aflaţi în armată pe câmpurile de luptă din Ucraina, de ce sunt îngropaţi în secret şi adesea în morminte anonime, Putin tocmai a recurs la ameninţarea cu arma nucleară, crezând că prin astfel de ameninţări va pune Occidentul pe linia trasată de el de redesenare a frontierelor ruse, ignorând orice reguli şi responsabilităţi internaţionale.   

Citește si: Școală incendiată după un tir de artilerie în Donețk

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response