NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Ponta spune că hotărârea în cazul operei ”Cumințenia Pământului” a lui Brâncuși este greșită

Victor Ponta a declarat, marți seara, la Digi24 că i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) asupra faptului că un judecător a emis, în opinia sa, o hotărâre greşită în cazul operei lui Brâncuşi “Cuminţenia Pământului”, spunând că acel judecător ar trebui să plătească.

“Singura operă a lui Constantin Brâncuşi rămasă în România, Cuminţenia Pământului, a fost retrocedată deşi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca să nu fie vândută, trebuie să plătim 20 milioane euro. Deci, fiecare român din această ţară va da un euro, de la nou-născut la pensionar, pentru că, din punctul meu de vedere, nişte judecători sau un judecător a dat o hotărâre greşită, ori eu i-am cerut ministrului Justiţiei să sesizeze CSM şi CSM dacă constată că nu eu am dreptate, o să-mi cer scuze. Dar dacă se constată că un judecător a greşit, acel judecător trebuie să plătească”, a spus premierul Victor Ponta la Digi 24.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte, ca cetăţean, ca justiţia să fie mai eficientă, deoarece reprezintă un serviciu public, şi să fie responsabilă atunci când greşeşte, arătând că, deocamdată, aceasta este singura putere care nu răspunde niciodată când greşeşte.

Ponta a arătat că prin hotărâri judecătoreşti a fost retrocedată în ultimii ani o suprafaţă egală cu cea a României, Bulgariei, Ungariei şi a unei jumătaţi din Ucraina, iar statul are de plătit în următorii 20 ani mai mult decât poate produce.

Premierul a mai spus că tot printr-o decizie a justiţiei, singura operă a lui Constantin Brâncuşi din România a fost retrocedată deşi la dosar erau toate documentele care indicau că a fost cumpărată de statul român.

Ministerul Culturii a fost mandatat recent de Guvern să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii “Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane euro şi a fost pusă în vânzare, ministerul fiind invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune, anunță Mediafax.

Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane de euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată, a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.

În prezent, nu a fost stabilit un preţ de pornire pentru sculptura “Cuminţenia Pământului”, întrucât aceasta nu va putea fi achiziţionată în cadrul unei licitaţii clasice. Însă, la dorinţa actualilor proprietari ai sculpturii – moştenitorii arhitectului Gheorghe Romaşcu, care a cumpărat opera chiar de la Constantin Brâncuşi -, “Cuminţenia Pământului” a fost prezentată în această expoziţie privată, fiind posibilă o vânzare a acesteia, după exercitarea dreptului de preemţiune al statului român, prin intermediul Ministerului Culturii.

Deşi este greu de spus cum vor evolua lucrurile, potrivit reprezentanţilor Artmark, această sculptură ar putea fi teoretic achiziţionată în cele din urmă de Tate Modern, cel mai vizitat muzeu de artă modernă din lume în 2013, care mai are în colecţiile sale o lucrare de Brâncuşi.

Însă lucrarea ar putea rămâne şi în România, dacă statul român, prin intermediul Ministerului Culturii (MC), va face o ofertă care va fi acceptată de actualii săi proprietari.

Realizată în 1907, “Cuminţenia Pământului”, alături de opere precum “Sărutul” şi “Rugăciunea” marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului, în care acesta formula noi sensuri filosofice cu valoare universală, turnate în expresii formale de noutate absolută.

“Cuminţenia Pământului” este o operă cu un trecut încărcat, fiind cumpărată în 1911 de inginerul şi iubitorul de artă Gheorghe Romaşcu chiar de la artist. Lucrarea a fost confiscată abuziv, în 1957, de conducerea comunistă a Muzeului de Artă şi retrocedată după 51 de ani şi un proces îndelungat al familiei colecţionarului cu actualul Muzeu Naţional de Artă al României.

Sculptura, realizată în calcar crinoidal (primul posesor al sculpturii povestea că ştie de la Brâncuşi că ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului – grotele Savonnières), este evaluată la suma de 20 milioane de euro.

Cea mai importantă tranzacţie recentă a unei opere de Brâncuşi este adjudecarea, în 2009, la casa Christie’s din Paris a sculpturii în lemn “Madame L.R.”, pentru preţul de 26 de milioane de euro (fără comisioane şi taxe incluse). Cea mai recentă vânzare a unei opere de Brâncuşi, organizată tot la casa Christie’s, însă la New York, în iunie 2014, s-a încheiat cu suma de 5,4 milioane de euro oferită pentru un simplu studiu în ghips al viitoarei capodopere “Sărutul”.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response