NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Noul preşedinte al Italiei lansează un apel la unitate împotriva terorismului

Noul preşedinte al Italiei, Sergio Mattarella, a lansat sâmbătă un apel la unitate împotriva terorismului, cu prilejul unei vizite la locul unuia dintre masacrele comise de nazişti.

După alegerea sa în funcţia de preşedinte al Italiei, Sergio Mattarella s-a deplasat în cursul după-amiezii cu automobilul său, un Fiat Panda de culoare gri, la Gropile Ardeatine (la sud de Roma), unde 335 de civili italieni, printre care şi 75 de origine evreiască, au fost masacraţi în martie 1944, a anunţat presa italiană.

“Alianţa dintre ţări şi popoare a ştiut să învingă ura nazistă, rasistă, antisemită şi totalitară al cărei simbol dureros este acest loc. Aceeaşi unitate în Europa şi în lume va şti să-i învingă pe cei care vor să ne aducă într-o nouă eră a terorismului”, a declarat el în cursul acestei vizite cu caracter privat.

Judecătorul Sergio Mattarella, în vârstă de 73 ani, a fost ales, sâmbătă, preşedintele Italiei, cu 665 de voturi, cu mult peste cele 505 voturi necesare, potrivit rezultatelor oficiale.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response