NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Mohamad Yassin, medicul lui Omar Hayssam, a fost condamnat la trei an de închisoare cu suspendare

Medicul lui Omar Hayssam, Mohamad Yassin, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, cu condiții speciale, au decis, marți, magistrații de la Tribunalul București, potrivit unor surse judiciare. Decizia poate fi contestată.

Mohamad Yassin este acuzat de DNA că, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, ar fi pretins de la doi denunțători suma de aproximativ două milioane de euro, în mod direct și prin intermediul unui complice, Tahli Fadel, în schimbul intervenției sale pentru a obține anularea condamnării de 23 de ani închisoare primită de sirianul Omar Hayssam.

Mohamad Yassin a fost denunțat la DNA chiar de către Omar Hayssam, dar și de cei doi intermediari. Medicul a fost apoi reținut de procurori și arestat preventiv pe data de 4 aprilie 2015.

„În perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, în mod direct și prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influența exercitată asupra organelor judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, și el denunțător în cauză, cu consecința punerii în libertate a acestuia din urmă”, informează procurorii anticorupție.

Numele medicului Mohamad Yassin a apărut și în dosarul Omar Hayssam, fiind împuternicit ca emisar în legătură cu eliberarea jurnaliștilor care au fost răpiți în Irak în anul 2005.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response