NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Elevul din Brăila care a dormit în cort, în Piața Universității, pentru a cere unirea Basarabiei cu România. Alexandru Lupu, 17 ani: Vreau unirea pentru că nu se poate să trăim așa mai departe

Printre tinerii care au petrecut noaptea în corturile din Piața Universității este și un elev basarabean care își face studiile în Brăila. Alexandru Lupu are 17 ani și participă la protest alături de Natalia Chirinciuc, studentă tot în Brăila, la Facultatea de Științe Sociale.


I-am găsit pe cei doi tineri la ceai lângă fântâna din Piața Universității. Natalia era instalată comod, alături de ate două colege, pe ”canapeaua” improvizată pe marginea fântânii arteziene unde tinerii au pus o pătură groasă.


La început timidă, nu a prea dorit să acorde interviul, apoi a decis să ne explice de ce a ales să petreacă noaptea în Piața Universității. Natalia este născută în Republica Moldova, în raionul Ungheni.


În discuția noastră a intervenit și Alexandru Lupu, elevul de 17 ani, care învață la un liceu din Brăila. Alexandru este născut în raionul Cimișlia din Republica Moldova.

”A fost puțin cam frig, dar ne-am acomodat. A fost, în final, o noapte veselă. Am venit de la Chișinău, dar eu sunt studentă la Bărila, la științele sociale. Concret aș vrea ca politicienii din România să se gândească și la noi, la viitorul nostru, să facă ceva bun pentru moldoveni, să avem capacitatea să învățăm și să avem mai multe drepturi ca români. Cred că e posibiă unirea Basarabiei cu România, dar nu foarte curânt. Încă sunt puține persoane care sunt de acord cu unirea, în Republica Moldova, ar progresăm”, ne-a spus Natalia.


Alexandru intervine în discuție pentru a ne spune că știe despre un sondaj de opinie din care rezultă că, totuși, 52 la sută dintre moldoveni ar accepta Unirea. Alexandru a spus și de ce nu este posibilă integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

”S-a făcut un sondaj acum recent care spunea că 52 la sută dintre moldoveni sunt de acord cu unirea, sondajul e făcut cu precizie. Moldova a fost rusificată de imperiul socialist sovietic. A fost multă propagandă, au schimat limba română în limba moldovenească, au inventat dialecte. Mulți zic că e limba moldovenească. Și acum este o mare influență a rușilor asupra Moldovei. Eu studiez în Brăila și am venit aici să îmi fac studiile pentru a merge la facultate și merg înainte cu unirea. Vreau unirea pentru că nu se poate să trăim așa mai departe. Moldova merge în jos, nu se ridică”, explică Alxandru.


Deși are numai 17 ani, Alexandru are o opinie foarte fermă despre situația în care se află Republica Moldova în fața Uniunii Europene. Acesta spune că Transnistria este calul troian al lui Putin, care blochează integrarea.
 

”Integrarea în Uniunea Europeană nu e posibilă atâta timp cât este unitate teritorială administrativă la Tiraspol. Rusia blochează integrarea în Uniunea Europeană cu Transnistria, dar unirea nu o poate bloca pentru că dacă se face referendum și majoritatea populației vrea asta, atunci este inevitabil” , spune Alexandru.

Natalia Chirinciuc spune că nu știe cât va sta în cortul din Piața Universității. Ar vrea ca politicienii români să își ia un angajament față de tinerii unioniști.


”Ne așteptăm de la politicienii din România să vină să stea de vorbă cu noi. Unirea e un scop concret pentru noi. Dacă politicienii români nu vin, nu știm cât timp stăm aici, nu am hotărât. Sperăm să se adune mai multe persoane pentru a arăta că suntem mai uniți și să câștigăm”, spune Natalia.  

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response