NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Anarhie în stil republican

Ultimele mişcări din interiorul Partidului Republican evidenţiază faptul că Tea Party, aripa conservatoare, se dovedeşte de necontrolat pentru majoritatea republicană.

În timp ce unii dintre cei mai fervenţi republicani conservatori din Congresul american au sărbătorit demisia anunţată a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner (foto), influentul Tea Party, aripa dreaptă a republicanilor, a dezvăluit noua lor ţintă de dărâmat – liderul majorităţii republicane din Senat: Mitch McConnell.

Este vorba despre afişarea publică a luptelor interne intense care macină partidul de luni de zile.

John Boehner a anunţat că va demisiona la finele lunii octombrie, după ce a fost supus unor mari  presiuni timp de luni de zile din partea aripii drepte a partidului său, ceea ce a declanşat o bătălie pentru succesiunea sa la Cameră, o victorie pentru criticii săi cei mai virulenţi. Tea Party, unde sunt grupaţi cei mai conservatori republicani, i-a reproşat lui Boehner că cedează şi cooperează cu Obama şi democraţii.

Speranţe politice republicane pentru prezidenţiale ca senatorul de Texas, Ted Cruz, sau senatorul Marco Rubio, reprezentant al statului Florida, susţin că liderul Senatului trebuie să promoveze un program republican conservator, inclusiv schimbarea regulilor Se­natului pentru ca democraţii să nu poată bloca uşor legislaţia.

Un semnal că Obama va avea de înfruntat o opoziţie neaşteptată în Congres în ce priveşte acordul nuclear cu Iranul. Republicanii conservatori şi-au exprimat frustrarea de la debutul acestui an, după ce Partidul Republican a câştigat opt locuri şi majoritatea în Senat la alegerile din 2014, criticând aparenta incapacitate a lui McConnell de a conduce această cameră a Congresului într-o direcţie mai spre dreapta.

După ce preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi-a anunţat demisia în octombrie, reprezentantul Carolinei de Sud, Mick Mulvaney, declara presei că plecarea lui Boehner era necesară: „Dacă cineva avea dubii în a şti sau nu dacă există un grup de membri cu adevărat furioşi şi frustraţi şi dezamăgiţi de cum merg lucrurile, acum această furie şi această frustrare privind modul în care trebuie să fie cursul partidului nostru sunt de acum foarte, foarte tangibile“.

Iar McConnell este marele obstacol în faţa programului conservator pe care republicanii l-au promis alegătorilor. Luni de zile, unii conservatori i-au cerut lui McConnell să modifice regulile de procedură unice ale Senatului pentru ca legislaţia să nu aibă nevoie de o super-majoritate de 60 voci pentru a fi impusă.

Criticarea politicii externe a Casei Albe

Reprezentantul republican Kevin McCarthy, principalul candidat pentru a-l înlocui pe Boehner în fruntea Camerei Reprezentanţilor, şi-a exprimat un profund dezacord cu politica externă a preşedintelui Barack Obama, cerând o ripostă mai dură faţă de Statul Islamic şi faţă de agresiunea rusă în Ucraina. McCarthy a fost deosebit de critic faţă de preşedintele democrat pe placul conservatorilor liniei dure. „Absenţa leadership-ului în cursul ultimilro şase ani a avut consecinţe teribile pentru toată planeta şi situaţia se deteriorează din zi în zi“, a declarat McCarthy într-un discurs, la iniţiativa Hay John, o organizaţie a vechilor combatanţi din politica externă republicană, şi a furnizat o listă de sugestii de politică externă, contrare politicilor Administraţiei Obama.

Există prea puţine puncte comune între republicanii din Congres şi Obama asupra politicii externe în perioada de când preşedintele se află la Casa Albă. McCarthy a declarat că SUA ar trebui să furnizeze un ajutor vital pentru Ucraina pentru a face faţă agresiunii Rusiei şi să vizeze Gazprom, gigantul rus al gazului natural.

Şi, în mod special a anunţat o puternică opoziţie la acordul nuclear cu Iranul, cerând sancţiuni mai severe.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response