NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Alegeri SUA: Cei care-l acuză pe Donald Trump de hărţuire sexuală mint, spune soţia magnatului. În opinia Melaniei Trump, scandalul este orchestrat de echipa de campanie a lui Hillary Clinton

Soţia candidatului rerpublican la preşedinţia SUA, Melania Trump, l-a apărat pe Donald, la CNN, în primul interviu acordat după ce acesta a fost acuzat de hărţuire sexuală. Melania susţine cu fermitate că soţul ei este un „gentleman”, iar femeile care susţin că acesta le-ar fi agresat sexual mint.

Ea a precizat că acele comentarii indecente despre femei făcute de Donald Trump sunt inacceptabile, dar nu-l reprezintă pe bărbatul pe care-l cunoaşte ea. Melania a adăugat că soţul ei ar putea fi vinovat doar de „o discuţie între băieţi”, care a fost „provocată” de prezentatorul TV Billy Bush.

Referitor la acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse de câteva femei, Melania Trump susţine că acestea sunt minciuni.

„Eu cred în soţul meu. Este bun şi este un gentleman şi nu ar face niciodată aşa ceva.”, a precizat ea în interviul acordat CNN.

Ea susţine că scandalul ar fi fost „orchestrat şi organizat pentru a prejudicia candidatura” soţului ei de către echipa de campanie a lui Hillary Clinton.

În prima sa declaraţie de la începutul acestui scandal, Melanie Trump apără comportamentul faţă de femei al soţului ei şi spune că acesta nu a avut niciodată o astfel de atitudine necorespunzătoare.

Ştire în curs de actualizare

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response