NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

A început reuniunea ministerială a Formatului București. Președintele Iohannis se întâlnește cu miniștrii de Externe ai țărilor din Flancul Estic

UPDATE 10.47: „Am convenit ca acest format este o platformă foarte utilă pe teme de interes comun în privința securității (…) Acest format facilitează armonizarea contribuției acestor state la nivelul Alianței (…). Acest format funcționează în deplină concordanță cu principiul solidarității statelor membre NATO”, a declarat președintele Iohannis, în deschiderea reuniunii ministeriale a Formatului București.

——–

Președintele Klaus Iohannis îi primește marți, la Palatul Cotroceni, pe miniștrii Afacerilor Externe, respectiv șefii delegațiilor ministeriale, ai celor nouă state aliate ale Flancului Estic – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria – care vor participa la reuniunea ministerială a Formatului București, informează Administrația Prezidențială.

Pe agenda discuțiilor se vor afla stadiul implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia din iulie, precum și alte aspecte de interes legate de situația de securitate din regiune.

“Faptul că România găzduiește această reuniune reprezintă o reconfirmare a rolului țării noastre la nivel regional și în cadrul NATO”, se arată în comunicat.

Formatul București a fost consacrat prin reuniunea la nivel de șefi de stat și de guvern desfășurată la Palatul Cotroceni pe 4 noiembrie 2015, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis și a omologului său polonez, Andrzej Duda. Organizarea reuniunii ministeriale de marți are loc ca urmare a deciziei adoptate în acest sens în cadrul Formatului București la nivel de șefi de stat și de guvern de anul trecut.

“Obiectivul Formatului București este consultarea inter-aliată pentru promovarea abordărilor comune ale statelor aliate participante, în beneficiul comunității euroatlantice, ținând cont de interesul special al țărilor Europei Centrale și de Est pentru asigurarea securității, stabilității și prosperității de la Marea Baltică la Marea Neagră, și de a dezvolta cooperarea regională în sprijinul obiectivelor NATO, în contextul evoluțiilor de securitate din Vecinătatea Estică și Sudică”, se precizează în comunicat.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response