Orasul diamantelor si-a pierdut stralucirea

Este vorba despre Surat, oras in vestul Indiei, numit si cartierul general al slefuitorilor de diamante. Intrucat nestematele proveneau din Rusia, atelierele si fabricile de prelucrare a diamantelor din Surat au intrat in faliment.

Din cauza sanctiunilor internationale impuse Rusiei dupa invazia din Ucraina, nu se mai importa diamante rusesti. Mii de lucratori din industria slefuirii diamantelor din Surat au ramas pe drumuri. “Se aduc diamante tot mai putine. Multi proprietari de fabrici au facut concedieri. Am fost foarte loviti, e greu sa mai gasesti de lucru. Unitatile mici, atelierele de slefuire au fost inchise” – a povestit unul dintre cei mai cautati slefuitori de diamante din Surat.

Bazarele de diamante, alta data locuri agitate, cu o forfota permanenta, acum sunt cuprinse de letargie. In Surat se afla 6.000 de ateliere de slefuit diamante, in care lucrau 500 de mii de muncitori. Cifra de afaceri a acestor unitati ajungea la 25 de miliarde de euro pe an. Cel putin 10.000 de oameni si-au pierdut locul de munca, in ultimele luni, anunta Sindicatul lucratorilor din industria de diamante din Surat.

“Pentru ca nu sunt suficiente diamante, nu e nici de lucru” – a explicat Chander Bhai Suta, trader de diamante in Surat. In plus, toate costurile de productie au crescut, iar multe unitati incearca sa supravietuiasca, desi merg numai pe pierdere.

Compania ruseasca Alrosa, specializata in extractia de diamante, asigura in jur de 30 la suta din diamantele neprelucrate la nivel mondial. India importa, taie si slefuieste cam 80-90 la suta din diamantele neslefuite din toata lumea. Mai mult de jumatate din diamantele din India erau importate prin Alrosa.

Citeste si:  Patru moduri de a întreține tabla prefălțuită de pe acoperișul casei tale. Ce trebuie să faci?

Mira

Este trist să vedem cum un oraș plin de viață și prospetime, cunoscut ca „Orasul diamantelor,” a ajuns să-și piardă strălucirea din cauza unor circumstanțe politice și economice globale. Experiența prin care trece Surat ne amintește de fragilitatea interdependențelor economice și cât de rapid se pot schimba lucrurile. Este un apel de trezire asupra importanței diversificării surselor de aprovizionare și adaptabilității pieței muncii pentru a evita situații similare pe viitor. Poate că acest declin va stimula noi soluții inovatoare și o reevaluare a modului în care ne conducem afacerile intr-o lume globalizată, pregătindu-ne mai bine pentru incertitudinile care ne așteaptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *