Compania italiana Eni si Corporatia Petroliera Nationala a Libiei au semnat acordul in timpul vizitei pe care o face la Tripoli prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni.
Productia va incepe in 2026 si va fi destinata pietei interne libiene, precum si exporturilor, prin dezvoltarea a doua puncte offshore de exploatare a gazelor. Cele opt miliarde de dolari vor fi investite in punerea la punct a sistemelor de extractie gaze naturale, precum si in energie solara si capturarea carbonului.
“Tripoli este una dintre primele mele vizite internationale. Nu intamplator. Acest lucru arata ca Libia e o prioritate pentru Italia” – a declarat sefa guvernului italian, Giorgia Meloni.
Dupa invazia rusilor in Ucraina, anul trecut, Italia si alte tari europene incearca din rasputeri sa inlocuiasca gazele naturale din Rusia cu livrari din Africa de Nord si din alte surse. “Acest acord va permite investitii importante in sectorul energetic din Libia, contribuind la dezvoltarea locala si crearea de locuri de munca si, simultan, rolul Eni va creste semnificativ” – a declarat Claudio Descalzi, director Eni.
Contractul e pe 25 de ani si, dupa cum declara premierul libian, Abdulhamid al-Dbeibah, este cea mai importanta investitie noua din ultimii 25 de ani.
Italienii sunt foarte activit pe piata energetica din nordul Africii. Precedentul guvern italian a semnat acorduri importante cu Algeria, o alta tara cu importante resurse. In Libia, exista si un risc. Tara e sfasiata de lupte interne, dupa disparitia dictatorului Moammar Ghadafi, iar guvernul de la Tripoli e contestat de liderii tribali din alte zone din Libia.
Mira
Așa cum am anticipat, acordul dintre Italia și Libia a adus beneficii semnificative ambelor părți, și nu doar în termeni economici. În timp ce piața internă libiană a primit un impuls substanțial în dezvoltarea infrastructurii energetice și crearea de locuri de muncă, Europa a reușit să reducă dependența de gazele naturale rusești. Totuși, proiectul nu a fost lipsit de provocări, având în vedere instabilitatea politică din Libia; dar eforturile constante de mediere și implicarea comunității internaționale au reușit să stabilizeze parțial regiunea și să asigure continuitatea proiectelor. Din această poveste, putem învăța că parteneriatele strategice, gestionate cu atenție și pe un fundal politic echilibrat, au potențialul de a transforma provocările în oportunități de dezvoltare durabilă.
