Vesela de unică folosință, interzisă în Marea Britanie

Departamentul pentru Mediu şi Agricultură de la Londra a anunţat sâmbătă că va interzice în Anglia, începând din octombrie, vesela din plastic de unică folosinţă pentru a proteja oceanele de poluarea cu plastic, informează AFP.

Farfuriile, tacâmurile, bolurile şi tăvile din plastic de unică folosinţă şi anumite tipuri de pahare sau ambalaje din polistiren vor fi, de asemenea, interzise, în special în cazul distribuitoarelor, restaurantelor, hotelurilor şi vânzărilor de alimente la pachet.

Aceste măsuri au fost adoptate în urma unei consultări publice din care a reieşit un sprijin puternic pentru eliminarea acestor ustensile de pe piaţă.

Potrivit Departamentului, Anglia foloseşte anual 2,7 miliarde de tacâmuri de unică folosinţă, dintre care doar 10% sunt reciclate.

Companiile care nu respectă interdicţia vor fi amendate, iar în cazul încălcărilor repetate se poate aplica o sancţiune penală.

„Sunt mândră de eforturile noastre” de a limita poluarea cu plastic şi de a proteja oceanele, a salutat decizia ministrul Mediului Therese Coffey, invocând interdicţia deja implementată asupra „microbilelor, paielor, beţişoarelor de amestecat (băuturi) şi beţişoarelor de urechi cu vată din bumbac” din plastic. Ea a adăugat că taxarea pungilor de plastic a făcut ca vânzarea acestora să scadă cu 97% în marile supermarketuri.

Cu toate acestea, interdicţia nu se va aplica farfuriilor, tăvilor şi bolurilor folosite ca ambalaje în „produse şi preparate alimentare preambalate pentru autoservire”.

Guvernul studiază posibilitatea unor noi măsuri, care vizează şerveţelele, filtrele de cafea şi pliculeţele.

ONG-ul de mediu Greenpeace a salutat interzicerea „anumite articole din plastic” şi a spus că „suntem inundaţi de plastic, iar această decizie este ca şi cum am folosi un mop în loc să închidem robinetul”.

Citeste si:  Un nou virus descoperit in China

Într-un comunicat de presă, Greenpeace adaugă că „avem nevoie ca guvernul să adopte o strategie semnificativă de reducere a materialelor plastice, cu obiective şi sisteme pentru reutilizarea” recipientelor.”Este timpul să încetăm să facem jocul lobbiştilor, să promovăm soluţii false şi să ne aruncăm deşeurile de plastic în ţările care sunt cel mai puţin implicate în criza climatică”, a insistat ONG-ul.

Interzicerea veselei din plastic de unică folosință în Anglia este un mare pas înainte în lupta împotriva poluării cu plastic și cred că va inspira alte țări să își regândească politicile legate de mediu. A fost un efort colectiv bazat pe consultare publică, ceea ce demonstrează că vocea comunității are puterea să influențeze schimbări semnificative. Personal, am observat deja un impact pozitiv în regiunile care au adoptat măsuri similare, reducând substanțial gunoiul plastic și educând comunitatea despre importanța reciclării și a alegerilor sustenabile. Deși Greenpeace sugerează că e doar un prim pas, inițiativa deschide calea către schimbări mai cuprinzătoare și ar trebui să ne inspire pe toți să ne implicăm activ în protejarea mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *