Probabil că ai auzit prin jurul tău persoane care caută sau au executat deja foraje de apă pentru puțuri. Acestea pot fi soluții foarte bune în diverse situații, printre care atunci când stai la casă. Dar ele pot fi utile și când ai un teren pe care cultivi diverse legume sau fructe, chiar și pentru consum propriu. Așadar, dacă vrei să știi când și de ce este bine să forezi un puț de apă, descoperă cele mai frecvente situații în articolul de mai jos.
Fă un puț de apă dacă locuiești la casă
Dacă locuiești la casă și simți deja în buzunar creșterea prețului la metrul cub de apă, iată primul semn că ai nevoie de servicii de foraje puțuri. De ce? Simplu: probabil că ai vrut să stai la casă pentru a avea o curte în care să plantezi gazon sau să îți faci o mică grădină și să scapi de ,,betoane’’. În cazul acesta, puțul este salvarea ta, mai ales pe timp de vară când îți faci de lucru pe afară și ai nevoie de apă fie ca să uzi iarba sau plantații, fie să te speli pe mâini după ce ai făcut treabă sau chiar atunci când montezi o piscina pentru copii. Cel mai simplu este să te bazezi pe apa din puț decât să tragi tot felul de țevi de apă potabilă peste tot prin curte.
Te ocupi serios de grădinărit
Atunci când ai o grădină, puțul deja nu mai este o opțiune pentru că știi deja că orice cultură, oricât de rezistentă ar fi ea, fără apă, nu vei face nimic. Ba chiar rămâi cu munca și banii dați pe semințe și răsaduri și cam atât…
Dacă forezi un puț de apă și montezi și o pompă submersibilă, poți uda culturile oricând vrei. Ba chiar poți instala și un sistem cu picurare și să scapi de efortul de a uda plantațiile la anumite perioade de timp.
Ai un teren de cultivat în afara comunei/orașului
Grădina nu trebuie să fie neapărat legata de casă, dacă ai găsit un teren pe care poți cultiva legume, în special. Iar în acest caz, puțul este soluția salvatoare, deoarece nu trebuie să aduci apa de la kilometri distanță. Astfel, după ce ai amenajat și împrejmuit terenul, poți apela la servicii de foraje și apoi planta tot ce ai nevoie pentru a avea propriile legume și chiar fructe, mai ales în sezonul de vară.
Nu ai apă potabilă în satul/comuna în care locuiești
O situație întâlnită este mutatul în comune și sate chiar lângă orașe în care încă nu a fost făcută canalizarea și nu există nici apă curentă sau gaze. Aici, puțul rămâne singura opțiune să ai apă pe care să o folosești la spălat, la udat și la tot ce mai este nevoie într-o gospodărie. Mai mult, acesta ar trebuie să fie primul aspect vizat fie după ce te muți, fie înainte să începi construcția, dacă ai luat un teren.
Acestea sunt câteva dintre situațiile în care poți avea nevoie de un foraj pentru un puț de apă. Bineînțeles că există și cazuri excepționale în care poți apela la asemenea servicii, mai ales ca toți avem de nevoie de apă oricând.
