Blog

„Anatomie d’une chute” a luat Palme d’Or

Lungmetrajul „Anatomie d’une chute„, regizat de cineasta franceză Justine Triet, a câştigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat sâmbătă seară juriul competiţiei de pe Croazetă, relatează site-ul oficial al…

Germania are în vedere reluarea controalelor la granițe

Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a declarat că guvernul se va abţine deocamdată de la instaurarea de controale staţionare la frontiera cu Polonia pentru a reglementa intrările neautorizate, pe fondul unei dezbateri naţionale permanente în Germania cu privire la…

Greva din învățământ e confirmată

Greva generală din învăţământ va fi declanşată luni, 22 mai, şi va continua până când sindicaliştii vor primi din partea Guvernului o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare, a declarat duminică preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”,…

Papa Francisc negociaza pacea intre Rusia si Ucraina

Suveranul Pontif i-a cerut cardinalului Matteo Zuppi sa isi asume o misune de pace, in încercarea de a pune capat razboiului din Ucraina, a anuntat Vaticanul. Zuppi, in varsta de 67 de ani, este presedintele conferintei episcopilor din Italia. Inca…

Anual, mor 1,8 milioane de oameni din cauza excesului de sare

Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia ca principalul factor de risc pentru o dieta nesanatoasa este consumul excesiv de sare. Sare in exces provoaca boli cardiovasculare si atacuri cerebrale, precum si cancer, in special cancer gastric. „Suntem constienti de aceasta…

Ciolacu vrea suspendarea negocierilor pentru viitorul guvern

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie să fie suspendată până când vor fi rezolvate solicitările sindicatelor, dar şi restanţa ”majoră” privind reforma pensiilor speciale. ”De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost…

Germania promite să sprijine Ucraina cât va fi necesar

Germania va sprijini Ucraina cât timp va fi necesar, a dat asigurări cancelarul Olaf Scholz duminică, primindu-l pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Berlin pentru prima oară de la debutul invaziei ruse, transmit AFP şi dpa. ”Am spus-o în numeroase…

Oradea va avea un spital nou

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat sâmbătă, la Oradea, o finanţare de peste 100 de milioane de euro pentru un nou spital în acest municipiu, urmând să se semneze, săptămâna viitoare, contractul de finanţare pentru noua clădire a Spitalului Judeţean…