Au loc negocieri nesfarsite privind data alegerilor prezidentiale. Au fost devansate pe vremea cand Klaus Iohannis se visa secretar general NATO sau avand o functie importanta la conducerea UE.
Cum nu i-a iesit nimic si a fost complet ignorat de cei care fac jocurile, acum romanii se trezesc cu marea problema a calendarului alegerilor. PSD-PNL se cearta continuu pe tema calendarului. La Palatul Victoria, prim-ministrul Marcel Ciolacu a convocat la consultari toate partidele politice. Concluzia este ca, in curand, Ciolacu va prezenta in coalitie variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an. Comunicatul guvernului arata ca „totodată, premierul Marcel Ciolacu va cere partenerilor de Coaliție să dea curs solicitării exprimate de toți participanții la discuțiile de la Palatul Victoria ca stabilirea calendarului electoral să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, astfel încât competiția electorală să se desfășoare în condiții predictibile și echitabile pentru toți candidații”.
Cu alte cuvinte, va soma PNL sa se plieze dorintei majoritatii. De ca si cum nu ar fi fost si PSD de acord cu devansarea alegerilor, desi se stia din start ca Iohannis nu are nicio sansa sa obtina un post la NATO sau UE.
Klaus Iohannis a ramas pe dinafara. Nu l-a vrut nimeni la NATO, unde s-a autopropus, neavand sustinere nici macar din partea unei singure tari dintre ceilalti aliati. De asemenea, la UE s-au impratit functiile de top, iar Iohannis poate spera ceva in viitoarea comisie, dar acolo va fi subordonat unuia dintre cei 4 „grei” de la top.
MM
În lumina acestei situații, devine evident că ambițiile politice nepotrivite pot complica inutil procesele democratice, cum ar fi stabilirea calendarului electoral. Klaus Iohannis nu a reușit să își asigure o poziție internațională, iar consecințele se răsfrâng acum asupra întregii scene politice din România. Aceste tergiversări nu fac altceva decât să afecteze stabilitatea politică și să fie o sursă de tensiuni între partidele care ar trebui să colaboreze pentru binele public. Învățăm astfel cât de vitală este planificarea pragmatică și realistă în politică, pentru a evita amânările și conflictele care împiedică progresul.
