Cântăreaţa columbiană Shakira a inflamat reţelele de socializare joi după ce a lansat un cântec în care îşi reglează conturile într-o manieră extrem de deschisă cu fostul ei partener de viaţă, fotbalistul spaniol Gerard Piqué. Acest single a fost ascultat de peste 34 de milioane de ori în mai puţin de 24 de ore şi a generat o cascadă de reacţii pe internet, informează AFP.
Intitulat „BZRP Music Session #53” şi compus în colaborare cu celebrul producător argentinian Bizarrap, noul cântec al cântăreţei Shakira îl critică deschis pe tatăl celor doi copii ai ei, precum şi pe actuala iubită a acestuia, spaniola Clara Chia, în vârstă de 23 de ani.
„Mergi mult la sală, dar fă-ţi să muncească puţin şi creierul”, „Ai schimbat un Ferrari pe un Twingo”, „Un Rolex pentru un Casio”, „Nu mă voi întoarce la tine, nici dacă plângi sau mă implori” şi „Te-am depăşit şi de asta eşti acum cu cineva ca tine” sunt doar câteva dintre versurile acestui single, o piesă electro cu ritmuri latino.
Shakira foloseşte în noul ei cântec şi câteva jocuri de cuvinte care conţin numele „Piqué” şi „Clara”, pentru a elimina astfel orice ambiguitate legată de persoanele vizate de versurile piesei: „Eu fac doar muzică, îmi pare rău că ea te supără” („Yo solo haga musica, perdon que te sal+’pique'”) şi „Ea poartă prenumele unui om bun, dar, în mod clar, nu este cazul” („Tiene nombre de persona buena, ‘Clara’+mente no es como suena”).
O campanie de comunicare a precedat lansarea noului single la nivel mondial. Luni, deasupra plajelor din staţiunea balneară Mar del Plata din Argentina, un avion afişa în urma sa un banner pe care erau scrise versuri din acest cântec: „O lupoaică aşa ca mine nu este pentru un tip ca tine 11.01.23”.
Numeroase comentarii asociate piesei Shakirei şi videoclipului său se regăsesc în topurile internaţionale ale celor mai urmărite tendinţe pe reţelele de socializare, unde conturile artistei columbiene sunt urmărite de zeci de milioane de admiratori.
Acesta este cel de-al treilea single pe care celebra cântăreaţă îl dedică separării sale de Gerard Piqué, după „Te felicito” şi „Monotonia”.
Shakira, în vârstă de 45 de ani, şi Gerard Piqué, în vârstă de 35 de ani, şi-au anunţat despărţirea după mai bine de un deceniu de viaţă comună în iunie 2022, iar în noiembrie au dezvăluit că au ajuns la un acord în privinţa custodiei copiilor lor – Milan, în vârstă de nouă ani, şi Sasha, în vârstă de şapte ani.
Cântăreaţa columbiană nu s-a căsătorit cu fostul star el echipei FC Barcelona – care şi-a anunţat în noiembrie retragerea din activitatea sportivă – şi nici nu şi-a împărţit averea cu fostul fotbalist. Ea a anunţat totodată că doreşte să părăsească Spania, unde este vizată de un proces pentru fraudă fiscală.
„M-ai lăsat (…) cu presa la uşa casei noastre şi cu o datorie la fisc, ai crezut că îmi faci rău, dar de fapt m-ai întărit, femeile nu mai plâng, femeile facturează”, afirmă cântăreaţa pop într-o ultimă salvă adresată fostului ei partener de viaţă, în versurile noului cântec.