Record de migranți, în 2022,

Numărul intrărilor ilegale în Uniunea Europeană a crescut în 2022 cu 64% comparativ cu anul precedent, ajungând la cel mai ridicat nivel de după 2016, a anunţat vineri agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, Frontex, potrivit AFP.

Conform agenţiei, în 2022 au fost înregistrate 330.000 de intrări ilegale, dintre care 45% pe ruta Balcanilor de Vest.

Numărul cetăţenilor sirieni vizaţi s-a dublat, ajungând la 94.000.

„Este al doilea an consecutiv cu o creştere puternică a numărului de intrări ilegale”, a precizat Frontex într-un comunicat, adăugând că sirienii, afganii şi tunisienii reprezintă împreună 47% dintre intrările ilegale din 2022.

Pe ruta Balcanilor de Vest, au fost înregistrate 145.600 persoane, o creştere cu 136% faţă de anul precedent.

Pe ruta Mediteranei Centrale, a doua cea mai folosită, numărul traversărilor a depăşit 100.000, adică o creştere de peste 50%.

Circa 10% dintre intrările ilegale au fost efectuate de femei, iar circa 9%, de minori.

Separat, aproape 13 milioane de refugiaţi ucraineni au intrat în UE, prin graniţele terestre, din Ucraina şi Republica Moldova începând cu 24 februarie, când a izbucnit războiul, şi până la finalul anului trecut. Acest număr nu a fost inclus în statistica Frontex privind intrările ilegale în UE.

Vezi si:  Ministrul Justitiei din Belgia a demisionat dupa atentatul de la Bruxelles

În aceeaşi perioadă, zece milioane de cetăţeni ucraineni ar fi ieşit din UE prin aceleaşi secţiuni de frontieră.

Noile măsuri americane de control la frontieră riscă să submineze drepturile fundamentale ale omului, a avertizat miercuri Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, relatează AFP şi EFE.

„Dreptul de a solicita azil este un drept al omului, indiferent de originea persoanelor, statutul lor de imigrare sau modul în care au ajuns la graniţă”, a subliniat Turk într-un comunicat, subliniind că aceste măsuri sunt „contrare interzicerii expulzărilor colective şi principiului nereturnării”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *