Reprezentanta Statelor Unite, R’Bonney Gabriel, a fost desemnată câştigătoarea celei de-a 71-a ediţii a concursului de frumuseţe Miss Univers, care a avut loc sâmbătă seară, informează CNN.
R’Bonney Gabriel, devenită în 2022 prima femeie filipinezo-americană care a câştigat titlul de Miss Statele Unite, le-a depăşit în finala de sâmbătă seară pe Amanda Dudamel, din Venezuela, şi Andreina Martinez, din Republica Dominicană.
Concursul Miss Univers din acest an a fost organizat în oraşul New Orleans din statul american Louisiana şi a inclus 84 de concurente din lumea întreagă. România nu a fost reprezentată la acest concurs.
Sâmbătă a fost ultima zi a competiţiei, ce a constat în mai multe runde eliminatorii, organizate până la desemnarea ultimelor două finaliste.
Atunci când R’Bonney Gabriel s-a calificat printre ultimele cinci finaliste, juriul i-a adresat următoarea întrebare: „Concursul Miss Univers a adoptat recent o modificare de incluziune, pentru a le permite mamelor şi femeilor căsătorite să concureze în acest an. Ce altă modificare aţi dori să vedeţi şi de ce?”.
Concurenta americană a răspuns că şi-ar dori ca organizatorii să ridice vârsta limită de participare a concurentelor.
„Mi-ar plăcea să văd o creştere a vârstei de participare, pentru că eu am deja 28 de ani. Şi aceasta este limita maximă de participare. Şi cred că ar fi ceva frumos. Citatul meu preferat este: ‘Dacă nu acum, atunci când?’. Pentru că, în calitatea mea de femeie, cred că vârsta nu ne defineşte. Nu este mâine, nu este ieri – este ceva care ţine de acum. Acum este momentul”, a declarat ea.
Născută în oraşul Houston, R’Bonney Gabriel este model, designer de modă şi instructor de croitorie. În activitatea sa, ea prioritizează protejarea mediului înconjurător.