Anual, mor 1,8 milioane de oameni din cauza excesului de sare

Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia ca principalul factor de risc pentru o dieta nesanatoasa este consumul excesiv de sare.

Sare in exces provoaca boli cardiovasculare si atacuri cerebrale, precum si cancer, in special cancer gastric.

„Suntem constienti de aceasta problema de ani de zile. Tarile membre in Organizatia Mondiala a Sanatatii au decis reducerea cu 30 la suta a consumului de sare dar, din pacate, obiectivul e inca departe. OMS vrea sa traga un semnal de alarma ca e nevoie de o mobilizare mai serioasa in aceasta privinta” – a declarat dr.Francesco Branca, director pentru Nutritie in cadrul OMS. Nici macar un sfert din tarile care s-au angajat sa reduca pe cat posibil consumul de sare nu au facut acest lucru inca.

Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca nu sunt suficiente campaniile de informare a populatiei privind riscurile excesului de sare. E nevoie la fel de mult de implicarea sectorului industrial. Fabricantii de produse alimentare trebuie sa schimbe formulele de preparare si sa reduca la cote mai putin riscante adaosul de sare. „Gusturile noastre se adapteaza foarte usor, in cateva saptamani. Asa ca putem trece de la consumul unor produse bogate in sare la consumul acelorasi produse, dar cu un continut de sare din ce in ce mai scazut. Este una dintre strategiile unor guverne” – a precizat oficialul OMS.

Vezi si:  Poluarea atmosferica, al doilea factor de deces la nivel mondial

Expertii recomandau pana acum maximum 5 grame de sare pe zi, adica o lingura. Dar sa nu uitam ca deja multe dintre alimentele pe care le consumam au deja sare, deci e bine sa scadem cantitatea de sare adaugata in mancare. Unul dintre trucuri e sa nu avem solnita pe masa cand mancam, spun expertii.

MB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *