A murit regele genului calypso

Actorul si cantaretul Harry Belafonte, celebru nu doar pentru activitatea aristica, ci si pentru cea in domeniul drepturilor civile, a murit. Avea 96 de ani.

Agentul sau a precizat ca Belafonte avea probleme cu inima. „Chipes si cu o voce ca de matase” – scrie presa americana – Harry Belafonte a daramat barierele care existau in societatea americana in anii 50 si 60, in privinta artistilor de culoare.

Considerat regele genului calypso, Harry Belafonte a devenit celebru in anii ’50 cu melodia Banana Boat. Albumul de debut, Calypso, lansat in 1956, avea sa devina primul LP al unui solist care a fost vandut in peste 1 milion de exemplare.

Harry Belafonte a fost bun prieten cu activistul pentru drepturile civile ale afro-americanilor Martin Luther King Jr.  El a participat la proteste, marsuri si concerte caritabile, in paralel cu prodigioasa sa activitate muzicala si cinematografica.

Harry Belafonte s-a lansat in cinematografie in 1953 cu filmul Bright Road si a mai jucat in nenumarate alte productii.

In anii 80 s-a implicat in lupta anti-apartheid si anti SIDA.

Harry Belafonte s-a nascut la New York, in cartierul Harlem, din parinti jamaicani. Numele sau real era Harold George Bellanfanti. Si-a petrecut primii ani ai copilariei in Jamaica. Carismatic si foarte talentat, Belafonte a devenit primul artist de culoare care a avut voie sa cante in cluburi de noapte de lux din Statele Unite si a primit roluri importante in filme intr-o perioada in care America era inca afectata de rasism.

Mirabela

Harry Belafonte nu a fost doar un pionier al muzicii calypso, ci și un simbol al curajului și al schimbării sociale. Impactul său depășește cu mult scena și studioul de înregistrări, arătându-ne că o voce puternică se poate ridica nu doar prin artă, ci și prin acțiuni concrete în sprijinul dreptății sociale. Exemplele lui de implicare în mișcările pentru drepturile civile și lupta împotriva rasismului ne inspiră să nu ne lăsăm descurajați de barierele pe care le întâmpinăm. În lumea de astăzi, probabil la fel de provocatoare, povestea lui Harry Belafonte ne amintește să fim neclintiți în fața nedreptății și să folosim orice platformă avem pentru a face bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *