Adaugă Newsring.ro ca sursă preferată în Google
În urma declarațiilor făcute de Tanczos Barna, senator UDMR, se estimează că cheltuielile anuale ale statului român pentru plata dobânzilor și a costurilor legate de finanțarea datoriei se ridică la aproximativ 60-70 de miliarde de lei. Acest aspect reprezintă o povară financiară care nu doar că persistă, dar și crește, amenințând echilibrul finanțelor publice în perioada următoare.
„60-70 de miliarde de lei pe an este un cost imens, în comparație cu volumul total de cheltuieli, sumele de care dispune bugetul României. Și o să crească și în 2027 față de 2026 și după aceea începe abia să scadă”
— Tanczos Barna, senator UDMR
Costul datoriei și vulnerabilitatea economică
Tanczos Barna a subliniat că România traversează o perioadă de presiune financiară semnificativă, dat fiind faptul că cheltuielile anuale pentru finanțarea datoriei publice se apropie de 60-70 de miliarde de lei. Fostul ministru al Finanțelor a explicat că nu este suficient să analizăm nivelul datoriei în mod izolat, ci trebuie luat în considerare contextul economic și impactul dobânzii. El a menționat că țara se confruntă cu o situație dificilă din cauza creșterii continue a costurilor asociate cu finanțarea datoriei, ceea ce obligă guvernul să recurgă la noi împrumuturi pentru a menține echilibrul bugetar. Tanczos Barna a avertizat că România nu se află într-o situație de risc extrem, dar este la marginea acesteia, iar cheltuielile legate de dobânzi și finanțarea datoriei vor continua să crească până în 2027, urmând ca apoi să înceapă o ușoară diminuare.
Soluții pentru ieșirea din cercul împrumuturilor
Tanczos Barna a avertizat că România trebuie să reducă cheltuielile bugetare și să eficientizeze serviciile publice pentru a ieși din dependența de împrumuturi. El a subliniat că datoria nu este în sine o problemă atunci când este folosită pentru investiții și dezvoltare economică, dar devine problematică atunci când este scumpă și folosită pentru finanțarea deficitului. Tanczos Barna a cerut schimbarea structurii cheltuielilor bugetare, astfel încât împrumuturile să nu mai acopere în principal cheltuielile curente ale statului. În concluzie, a indicat două direcții principale: oprirea creșterii datoriei publice și eficientizarea serviciilor publice, pentru a reduce presiunea asupra bugetului și a asigura o mai bună gestionare a resurselor naționale.
