NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Violențe în piața Taksim din Istanbul

Poliţia turcă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, sâmbătă, împotriva manifestanţilor reuniţi la Istanbul şi Ankara pentru a marca un an de la revoltele antiguvernamentale din iunie 2013, relatează Mediafax.

Ciocniri au izbucnit la Istanbul unde sute de manifestanţi au fost asediaţi de forţele de poliţie pe strada Istiklal, în apropiere de piaţa Taksim, a anunţat un jurnalist al AFP aflat la faţa locului. La Ankara, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi a pus în funcţiune un tun cu apă împotriva a circa 1.000 de manifestanţi din piaţa Kizilay, în centrul capitalei turce.

Guvernul turc a interzis accesul în piaţa Taksim al manifestanţilor din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, al sindicatelor şi membrilor societăţii civile care vor să comemoreze, sâmbătă seara, valul de contestare fără precedent care a agitat Turcia în iunie 2013.

Peste 25.000 de persoane şi aproximativ 50 de tunuri cu apă au fost mobilizate pentru a face faţă manifestanţilor, sugerând posibilitatea unor noi confruntări.

Plecată la 31 mai de la o mână de ecologişti ce se opuneau distrugerii micului parc Gezi care domină emblematica piaţă Taksim din Istanbul, mişcarea s-a transformat într-o frondă împotriva derivei autoritare şi islamiste a lui Erdogan, reunind în trei săptămâni 3,5 milioane de persoane în toată Turcia.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response