NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

VIDEO. În prima zi după ce a fost ales, Trump renunță la ideile extremiste privind musulmanii. Decizia care schimba totul

Discursul susţinut de republicanul Donald Trump anul trecut, pe 7 decembrie, în care declara că vrea să le închidă uşa în nas musulmanilor, a fost scos de pe site-ul noului preşedinte ales al SUA, scrie The Independent.

În decembrie 2015, Donald Trump şoca lumea cu două declaraţii, aspru criticate. Era vorba despre interzicerea musulmanilor în SUA şi închiderea internetului.

Republicanul a lansat, atunci, un apel la „interzicerea totală şi completă a accesului musulmanilor în Statele Unite până când aleşii ţării noastre vor înţelege ce se întâmplă”. Documentul se numea „Comunicat al lui Donald Trump pentru împiedicarea imigraţiei musulmane”.

“Am prieteni musulmani, sunt oameni buni, dar ei știu că există o problemă și că nu o mai putem tolera”, a explicat Trump, la un miting în Carolina de Sud, la câteva ore după ce a anunțat că vrea să închidă frontierele SUA pentru musulmani “până când vom fi capabili să stabilim și să înțelegem această problemă”

Nici musulmanii care trăiesc deja în SUA nu trebuie lăsaţi în pace, căci potrivit miliardarului, ar întreţine ura faţă de americani.


„Va trebui să stabilim de unde vine această ură şi de ce. Până când vom fi capabili să stabilim şi să înţelegem această problemă şi ameninţarea serioasă pe care o reprezintă, ţara noastră nu poate fi victima atacurilor oribile din partea indivizilor care nu cred decât în jihad şi nu au niciun respect pentru viaţa omenească”. Detalii aici.


Casa Alba a reacţionat imediat. Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, a subliniat că „Ceea ce a spus Donald Trump îl descalifică pentru a fi preşedinte”.

După această declaraţie, democratul Martin O’Malley l-a etichetat pe Donald Trump drept „fascist demagog”.

“Bill of Rights (primele zece amendamente ale Constituţiei americane) prevede respectarea libertăţii religioase”, a declarat atunci Ben Rhodes, unul dintre consilierii de rang înalt ai preşedintelui Barack Obama în domeniul Politicii Externe.

În iunie anul acesta, Donald Trump a venit cu o nouă idee controversată legată de musulmani. Magnatul a propus intensificarea monitorizării musulmanilor din Statele Unite și alcătuirea profilului de risc infracțional al acestora. Deşi a susţinut că urăște acest concept de profil de risc infracțional, Donald Trump a precizat că se impune o astfel de măsură, în ciudă “corectitudinii politice”. “Trebuie să ne gândim în mod serios la asta”, a spus el. 
Această propunere vine în contradicție cu politica Departamentului american de Justiție, care interzice realizarea unui astfel de profil pe bază de rasă, religie, etnie sau naționalitate. 

După anunţarea triumfului lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial, lumea musulmană s-a speriat

“Americanii vin din nou să perturbe lumea”, a estimat Syed Tashfin Chowdhury, un rezident din Bangladesh, care are mulți prieteni în SUA. Mii de persoane în Bangladesh au urmărit cu stupoare noaptea electorală americană de marți spre miercuri, pe măsură ce rezultatele anunțau o victorie a candidatului republican în fața rivalei sale democrate Hillary Clinton.

În Indonezia, țara cu cea mai mare populație musulmană din lume, Alijah Diete se declară “extrem de decepționată”. “Credeam că americanii sunt inteligenți și maturi. Cum este posibil ca Donald Trump să fi câștigat?”, se întreabă această femeie de 47 de ani. “Mă tem într-adevăr că relațiile dintre SUA și țările musulmane se vor tensiona din nou”, adaugă Diete.

“Trump îi va împiedica pe musulmani să intre în SUA”, prezice la rândul său Nikken Suardini, angajat al unei societăți de avocatură din Jakarta. “Este pur și simplu nedrept”, spune el.

Aceasta veste este “absolut atroce și înfiorătoare”, a declarat un oficial al guvernului pakistanez, sub rezerva anonimatului, în timp ce alți compatrioți ai săi regretă rezultatul alegerilor.

Unii se tem că măsurile antiislam care vor fi luate de viitoarea administrație Trump ar putea afecta lupta împotriva extremismului islamist din întreaga lume.

“Când SUA au recurs la măsuri de forță, extremiștii s-au întărit”, susține Zuhairi Misrawi, profesor universitar islamic de la organizația indoneziană moderată Nahdlatul Ulama.

“Cei mai fericiți de victoria lui Trump sunt simpatizanții Statului Islamic”, adaugă el, referindu-se la gruparea jihadistă care luptă în prezent pentru a-și păstra teritoriile ocupate în Irak și Siria în fața ofensivei coaliției internaționale.

Unii observatori speră că retorica antiislam a lui Donald Trump din timpul campaniei a fost doar o tactică electorală pentru a câștiga voturi.

“Sperăm că remarcile lui Trump împotriva musulmanilor au servit doar pentru a-i stimula campania și că el va realiza că musulmanii reprezintă o mare parte din populația Statelor Unite”, a declarat un responsabil religios pakistanez, Tahir Ashrafi.

Alții se tem că politica lui Trump, care îi va succede lui Barack Obama în ianuarie 2017, va fi în defavoarea musulmanilor.

“Măsurile sale împotriva musulmanilor vor fi discriminatorii”, a declarat un purtător de cuvânt al Frontului apărătorilor islamului (FPI), o organizație indoneziană radicală. “Musulmanii sunt niște străini pentru el”, concluzionează acesta.

Nici Internetul nu-i prea place lui Donald Trump

În acelaşi decembrie 2015, Donald Trump a găsit şi soluţia pentru oprirea recrutării de adepţi ai Statului Islamic, de pe teritoriul SUA. În opinia sa, vinovat este … Internetul

„Pierdem numeroşi oameni din cauza Internetului. Şi trebuie să facem ceva. Trebuie să mergem să îl vedem pe Bill Gates şi mulţi alţi oameni care înţeleg într-adevăr ce se întâmplă. Trebuie să vorbim cu ei şi poate, în anumite zone, să închidem cumva Internetul ăla”, a declarat, la un miting, Donald Trump.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response