NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

VIDEO. Donald Trump a înşelat, deja, de mai multe ori încrederea celor care l-au votat. Şapte subiecte importante asupra cărora şi-a schimbat opinia după ce a devenit preşedinte-ales

În doar câteva zile după scrutinul prezidenţial, preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a dat înapoi sau chiar a renunţat la unele dintre promisiunile bizare făcute în campania electorală, scriu jurnaliştii de la The Independent. Pare să fie o diferenţă notabilă între ce spunea candidatul republican şi acţiunile preşedintelui ales.

Donald Trump şi-a luat unele dintre cele mai bizare şi mai instigatoare la dezbinare angajamente auzite vreodată într-o campanie electorală americană. Suporterii l-au aplaudat pentru că părea sincer şi radical, dar acum e posibil să descopere ce se întâmplă când un politician spune orice pentru a câştiga alegerile.

Spre exemplu, Trump a făcut campanie împotriva programului pentru sănătate adoptat de Barack Obama, prin care milioanele de americani săraci au acces la servicii de sănătate. La mitingurile electorale, republicanul a promis să renunţe la acest program: „Vom face asta imediat. Este o catastrofă”.

Acum şi-a schimbat puţin viziunea şi spune că ar putea reforma, pur şi simplu, programul, păstrând interdicţia impusă asigurătorilor de a nega acoperirea condiţiilor pre-existente şi permiţând tinerilor adulţi să fie asiguraţi pe poliţele părinţilor.

Trump spune acum că a fost convins să păstreze aceste elemente chiar de Barack Obama, pe care-l acuza înainte că ar fi fondat Statul Islamic.

O altă promisiune făcută în mitingurile electorale a fost aceea de a o băga la închisoare pe Hillary Clinton. Trump le spunea susţinătorilor săi că va numi un procuror pentru a o acuza pe candidata democrată de faptul că a folosit un server privat de email pe vremea când era secretar de stat, un scandal pe care republicanul îl considerat „mai mare decât povestea Watergate”. La unul dintre mitinguri, Donald Trump striga „Închideţi-o, închideţi-o!”

După alegeri, când a fost întrebat ce planuri are legat de Hillary Clinton, preşedintele ales nu mai era deloc vehement. „Nu e ceva la care să mă fi gândit prea mult”, a spus el.

După ce a vorbit o singură dată la telefon cu Hillary Clinton, se pare că preşedintele ales a fost convins că ea nu este, de fapt, un politician a cărui corupţie „e la un nivel de care nu am mai văzut vreodată”, ci „nici că ar fi putut fi mai drăguţă”.

Un al treilea subiect controversat este zidul de la graniţa cu Mexicul. În campanie, Trump i-a acuzat pe mexicani că aduc droguri şi criminalitate şi că sunt violatori, susţinând că „Vom construi un zid”. Mai mult, el a declarat că Mexicul va plăti construcţia.

După alegeri, consilierul lui trump Newt Gingrich a lăsat să se înţeleagă că lucrurile nu vor sta chiar aşa.

„Va petrece foarte mult timp controlând graniţele. Poate că nu va aloca prea multe resurse încercând să convingă Mexicul să plătească, dar a fost un grozav slogan de campanie.”

Interzicerea musulmanilor în SUA a fost o altă temă îndelung dezbătută în campania electorală. Suporterii l-au aplaudat, iar lumea întreagă a fost furioasă, când Trump a spus, în 2015, că „va interzice complet intrarea musulmanilor în SUA”. Ideea a fost reluată şi în acest an, Trump vorbind de interzicerea persoanelor provenite din naţiuni „compromise de terorism”.

După reuniunea cu liderii republicani organizată după alegeri, un reporter l-a întrebat pe preşedintele ales „veţi cere congresului să interzică intrarea tuturor musulanilor în ţară?”. Trump pare să fi auzit întrebarea, dar nu a avut nici o reacţie. A mulţumit tuturor şi a plecat.

În campania electorală, Trump sugera nevoia impunerii unei taxe pentru produsele chinezeşti „de 45%”, pentru a descuraja importul şi a da un impuls industriei americane.

După alegeri, consilierul său Wilbur Ross a retractat acele afirmaţii.

„A fost citat eronat în legătură cu procentul de 45% pentru China. Nu asta a spus şi nu asta intenţionează să facă”.

Un alt subiect asupra căruia declaraţiile din campania electorală nu prea coincid cu cele de după este acordul nuclear încheiat cu Iranul. La un miting, vicepreşedintele-ales Mike Pence spunea că administraţia Trump „va rupe acordul cu Iranul.”

După scrutinul prezidenţial. Consilierul lui Trump, Walid Phares a spus că „rupere este un cuvânt prea puternic. Noul preşedinte va reevalua acordul, care a fost încheiat într-un alt context internaţional”.

Nici viziunea asupra Alianţei Nord-Atlantice nu a rămas aceeaşi. În campanie, Trump cerea tuturor statelor membre să suporte costurile pentru apărare, ameninţând că altfel va retrage trupele americane. În acelaşi context, a anunţat că va retrage soldaţii SUA din Coreea de Sud, dacă Seulul nu va plăti mai mult.

După alegeri, Donald Trump a avut o convorbire telefonică cu preşedinta Coreei de Sud, iar după acea discuţie, Park Geun-hye a anunţat că preşedintele-ales a promis să apere Coreea de Sud în condiţiile actualului acord de securitate.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response