NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Vedetele serialului “Teoria Big Bang” ocupă primele locuri în topul celor mai bine plătiţi actori TV. Suma incredibilă câştigată de Jim parsons ăntr-un singur an

de Florin Badescu – Mediafax

Vedetele serialului “Teoria Big Bang/ The Big Bang Theory” ocupă primele poziţii în topul celor mai bine plătiţi actori de televiziune, potrivit unui clasament anual întocmit de revista Forbes, informează premiere.fr.

FOTO: iDominick

Graţie unei creşteri salariale substanţiale, obţinută în urma negocierilor din 2014, actorii principali din serialul “Teoria Big Bang” sunt plătiţi cu aproximativ 1 milion de dolari pe episod. Primul loc în acest top este ocupat de Jim Parsons, care a primit un onorariu de 29 de milioane de dolari în perioada 1 iunie 2014 – 1 iunie 2015.

Locul al doilea a revenit unui coleg al său din distribuţia acestui serial, Johnny Galecki, care a avut un onorariu de 27 de milioane de dolari.

Pe locul al treilea se află, la egalitate, alţi doi actori din “Teoria Big Bang”, Kunal Nayyar şi Simon Helberg, care au primit fiecare în perioada menţionată un onorariu de 20 de milioane de dolari.

Acelaşi onorariu de 20 de milioane de dolari a fost primit însă şi de Mark Harmon, protagonistul serialului “NCIS”, şi de Ashton Kutcher, starul din “Doi bărbaţi şi jumătate”.

Pe locurile următoare s-au clasat actorii Jon Cryer (“Doi bărbaţi şi jumătate”, 15 milioane dolari), Ray Romano (“Parenthood”, 15 milioane dolari), Patrick Dempsey (“Anatomia lui Grey”, 12 milioane de dolari) şi Simon Baker (“The Mentalist”, 12 milioane de dolari).

Revista Forbes va publica în curând şi un top al celor mai bine plătite actriţe de televiziune.

14689700

 

 
Ziarul Gandul

Articole asemanatoare

Leave a Response