NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

UPDATE. Franța: Dreapta își alege candidații la alegerile prezidențiale, într-un context delicat. Alain Juppe și Francois Fillon, favoriții care ar putea s-o înfrunte pe Le Pen peste șase luni

Dreapta franceză își alege, duminică, candidatul pentru alegerile prezidențiale din 2017. Favoriți sunt Francois Fillon și fostul premier Alain Juppe, scrie agenția France Presse, citată de Agerpres. 


UPDATE 16.00: În turul al doilea al  scrutinului primar al conservatorilor au votat cu 10-15 la sută mai mulți oameni decât în primul tur, pînă la ora 12.00, scrie agenția Reuters, preluată de Agerpres. 


Birourile de vot au fost deschise la ora 7,00 GMT și francezii au timp până la ora 18,00 GMT să participe la aceste alegeri primare organizate pentru prima dată de către dreapta.

Fillon (62 de ani), partizanul unei terapii șoc pentru dezetatizarea Franței, este foarte liberal în materie de economie și afișează un program conservator în problemele societății.

Juppe (71 de ani), mai moderat, pledează pentru ”reforme profunde”, dar ”fără brutalitate”.

Circa 4,3 milioane de persoane au participat duminica trecută la primul tur al alegerilor primare și peste 8 milioane de telespectatori au urmărit ultima dezbatere televizată dintre Fillon și Juppe joi seara.

Miza este una majoră. Față de o stângă mai divizată ca niciodată, cel care va reprezenta dreapta are mari șanse să intre peste șase luni în turul doi al alegerilor prezidențiale, cu candidata extremei drepte Marine Le Pen. Potrivit sondajelor, candidatul dreptei o va învinge pe Le Pen.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response