NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Topul celor mai bine platiti muzicieni din 2016

Cantareata country-pop americana Taylor Swift, grupul de baieti One Direction si cantareata britanica Adele ocupa primele locuri in topul pe 2016 al celor mai bine platiti muzicieni din lume, au anuntat reprezentantii revistei Forbes, citati de Reuters.

Cu venituri de 170 de milioane de dolari, obtinute dintr-un turneu mondial, inregistrari muzicale si contracte de publicitate, Taylor Swift, in varsta de 26 de ani, este muzicianul cel mai bine platit din 2016.

Grupul britanic One Direction se afla pe locul al doilea in acest clasament, cu venituri de 110 milioane de dolari, generate in principal de turneul mondial “On The Road Again”. Formatia este alcatuita in prezent din Niall Horan, Liam Payne, Harry Styles si Louis Tomlinson, dupa ce Zayn Malik a anuntat in martie 2015 ca paraseste grupul pentru a-si construi o cariera solo.

Pe locul al treilea se afla cantareata britanica Adele, in varsta de 28 de ani, cu venituri de 80,5 milioane de dolari. Adele, al carei album “25” a fost cel mai bine vandut material discografic al anului 2015, s-a bucurat de mare succes si in 2016, gratie vanzarilor acestui disc si concertelor sold-out pe care le-a sustinut in acest an in mai multe tari.

Cantareata Madonna, care si-a incheiat de curand turneul mondial “Rebel Heart”, intins pe durata a doi ani, ocupa pozitia a patra in acest clasament, cu venituri de 76,5 milioane de dolari.

Cantareata Rihanna, nascuta in Barbados, se afla pe locul al cincilea, cu venituri de 75 de milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bine platiti muzicieni din 2016 este completat de cantaretul country Garth Brooks (70 milioane de dolari), trupa rock AC/DC (67,5 milioane de dolari), trupa britanica The Rolling Stones (66,5 milioane de dolari), DJ-ul scotian Calvin Harris (63 milioane de dolari) si rapperul P. Diddy (62 milioane dolari).

Impreuna, cei 30 de muzicieni inclusi in topul pe 2016 au generat impreuna venituri de peste 1,8 miliarde de dolari in acest an.

Editorii revistei Forbes au realizat acest clasament pe baza venituri declarate inainte de impozitare in perioada 1 iunie 2015 – 1 iunie 2016, pe baza unor interviuri cu manageri, agenti, avocati si unele dintre vedetele din industria muzicala. De asemenea, topul Forbes a tinut cont si de datele transmise de Pollstar, Recording Industry Association of America si Nielsen SoundScan.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Stiri mondene, sanatate, diete si intretinere | Life Show | Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Response