NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

The Guardian publica o conversatie inedita dintre o tanara din UK si bunica ei din Romania: Cand te mariti?

Cotidianul britanic The Guardian publica mai multe conversatii dintre bunici si nepoti, pentru a scoate in evidenta schimbarile de mentalitate determinate de trecerea timpului.

Una dintre discutii este intre Alexandra Jones, romanca din Marea Britanie, si bunica ei de acasa, Elizabeta Moldovan.

Alexandra Jones a ajuns in Marea Britanie, impreuna cu mama si tatal vitreg, un britanic, cand avea 6 ani. Bunica sa, Elizabeta Moldovan, e nascuta in Bistrita si are 80 de ani, arata The Guardian. Are in spate o viata plina, traind pe pielea sa razboiul, comunismul si cate si mai cate, toate depanate in conversatia cu nepoata sa de peste hotare.

Bunica Elizabeta Moldovan avea 8 ani cand bataliile din Al Doilea Razboi Mondial au ajuns si in satul sau. Tatal si fratele luptau pe front, iar cum bombele cadeau in zona, iar soldatii devastau satul, mama sa a decis sa ia cu ele vaca, porcul, cateva haine si niste malai si sa plece in padure. Au trait acolo, sub cerul liber, o luna intreaga de toamna friguroasa, povesteste Alexandra, din cele spuse de bunica sa.

“Nu-mi era teama”, imi spune bunica. “Aveam curajul unui copil si, mai mult de atat, mintea mea era ocupata de altceva: vitelul pe care il lasasem acasa. Imi amintesc ca aveam inima sfasiata ca l-am abandonat, asa ca am decis sa ma intorc in sat. Era o ora de mers pe jos.

Cand am ajuns acolo, toate geamurile casei fusesera sparte, iar pe jos era asternut fan, acolo unde dormisera soldatii. Vitelul era inca acolo, slabit”, povesteste Alexandra, citand-o pe bunica sa.

Elizabeta i-a dus vitelului cat de multa mancare a putut, l-a adapat si a luat din nou calea padurii. Pamantul tremura de bombe, se vedeau soldati la stanga si la dreapta sa. “Imi amintesc cum treceau pe langa mine gloantele, insa mergeam mai departe. Nu mi-a trecut niciodata prin cap ca ar putea sa ma nimereasca”, isi aminteste bunica, potrivit Alexandrei.

Tanara, care a plecat din Romania in 1993, marturiseste ca, pana anul trecut, n-a stiut aceasta poveste. Mergea periodic in Romania, la bunici, insa niciodata nu a interesat-o cu adevarat ce viata dusesera acestia. Isi aminteste ca le raspundea la intrebari monosilabic, atunci cand era chestionata legat de scoala, universitate, job, chirie, planuri de viitor.

Lumea s-a schimbat definitiv

In numai jumatate de secol, lumea s-a schimbat definitiv, afirma Alexandra. Experientele bunicilor mei imi par imaginabile. Probabil ca si experientele mele li se par lor tot la fel, mai spune ea.

Un moment de cotitura in viata bunicii sale a fost cand mama Alexandrei avea doi ani. “Aveam cancer. Tot ce imi doream era sa mai traiesc cinci ani, indeajuns (pentru ca fiica mea) sa ma tina minte”, isi aminteste bunica Elizabeta.

Alexandra aminteste despre vorba inca valabila in Romania “Atata vreme cat sunt sanatos, sunt fericit, nimic altceva nu mai conteaza”.

“Planuri legate de cariera, costul chiriei – astfel de subiecte care pe mine ma tin treaza noaptea” nu existau in vremea in care bunica Alexandrei era tanara. “Cand am lasat scoala”, la varsta de 12 ani, “stiam ca vroiam sa plec din sat, sa scap de viata la tara”, povesteste bunica.

Cat despre intalnirea cu cel care avea sa-i fie sot, aceasta a avut loc pe strada. Un barbat imbracat in uniforma militara venea din sens opus. Stia despre Elizabeta, “o tanara muncitoare, cu par inchis la culoare si ochi verzi”, de la un prieten comun.
Cateva zile mai tarziu, i s-a prezentat si i-a facut o propunere: sa vina cu el la oras, unde avea o promisiune pentru o casa si un loc de munca, in mina.

“Si ai spus ‘da’?”, isi intreaba Alexandra bunica. “Da”, vine raspunsul acesteia.

“Dar nu l-ai cunoscut inainte? Niciodata nu ati vorbit?”, insista Alexandra. “Il stiam putin. Aveam prieteni comuni. Dar nu, nu vorbiseram”, isi aminteste bunica Elizabeta.

Acesta povesteste ca tatal sau i-a atras atentia ca nu-l cunoaste pe tanar, insa i-a raspuns ca, daca si animalele salbatice reusesc sa se inteleaga, va gasi si ea o cale.

“Pare ceva curajos”, ii spune bunicii Alexandra. “Da”, admite bunica, “dar daca nu ai nimic de pierdut, e usor sa fii curajos”. Acel barbat avea sa devina bunicul Alexandrei.

“Mi-am luat un geamantan si mama mi-a dat o cratita pentru gatit (…) si am plecat amandoi. Casa avea o bucatarie cu o soba sparta si o singura camera. Am intrat, am vazut locul mizer, fara mobila, m-am asezat pe geamantan si am inceput sa plang. La 24 de ani, m-am vazut pentru prima oara ca fiind o femeie saraca”, isi aminteste bunica.

“In mod ilar, si eu m-am vazut de multe ori ca fiind o femeie saraca. In fiecare luna, pe data de 15, cand chiria imi dispare din cont. Insa aceasta imagine, cu bunica mea, mai tanara decat sunt eu acum, disperata, lipsita de orice speranta, ma rezeste la realitate.

Poate ca ma simt saraca, insa imi cumpar pranzul aproape zilnic. Si cafeaua. Chiar daca conturile mele sunt aproape de zero cateodata, viata mea pare construita pe o fundatie mai solida”, afirma Alexandra.

Tanara ii atrage atentia bunicii ca ea avea insa o casa. “Da, si gandind din acest punct de vedere, sunt mai norocoasa ca tine, poate”, admite Elizabeta. Totusi, nu erau magazine, nu aveai de unde sa cumperi nimic, motiv pentru care isi facea in casa totul, de la branza, unt si pana la haine. “Insa comunismul insemna ca toata lumea avea un loc in care sa traiasca si un loc de munca, chiar daca salariile erau mici”, explica Elizabeta. Experienta traita o face sa afirme ca era mai bine atunci.

Batrana atrage atentia ca nu numai banii conteaza in viata. Conteaza sa ai alaturi pe cineva cu care sa treci prin “apa si foc”. “De aceea, trebuie sa te mariti. Cand te mariti? L-ai lasat pe prietenul tau sa astepte suficient”, spune bunica.

Intr-adevar, marturiseste Alexandra, relatia dureaza din facultate. “Desi exista o perioada cand imi facea cu ochiul gandul la maritis, acest gand a trecut de multa vreme (…). Pur si simplu, nu mai pare important. Nu sunt sigura ca asta imi doresc”, explica Alexandra.

“Dar nu vrei sa ai copii?”, insista bunica. “Ba da, vreau copii, dar nu e nevoie sa fiu maritata ca sa am copii”, e replica tinerei. “Nu, dar e frumos sa existe stabilitate. Copiii au nevoie de stabilitate”, afirma bunica.

Punctele de vedere diferite in ceea ce priveste casatoria sunt explicabile, recunoaste chiar Alexandra. Daca bunicii ei sunt casatoriti de 56 de ani, in cazul ei mariajul e o decizie care nu e pe viata – poate fi chiar pe o perioada scurta de timp. O decizie speciala, desigur, dar care poate fi schimbata.

Ii explica si bunicii sale cum gandeste, iar aceasta ii raspunde simplu. “Nu ar trebui sa complici lucrurile atat de mult. Pur si simplu, iti alegi un om si mergi mai departe cu el”, spune ea.

“Urmeaza sa ne mutam impreuna intr-o casa pe care o vom imparti si cu altii, asa ca nu sunt sigura ca suntem pregatiti pentru casatorie”, ii spune Alexandra bunicii sale. “De ce nu va luati casa voastra?”, intreaba Elizabeta. “Nu ne permitem pentru moment”, e raspunsul Alexandrei.

Bunica nu se lasa: “Dar mergeti non-stop in vacante”. “Dar cum ai vrea, sa nu vad niciodata lumea?”, intreaba nepoata.

“Deja ai vazut mai multe tari decat am vazut eu orase”, revine Elizabeta. “Economisiti pentru o casa! Luati-va niste mobila frumoasa. Ce altceva vreti sa mai vedeti?”.

“Ei bine, Japonia, sper”, isi spune in gand Alexandra. Dar e clar ca are dreptate bunica, recunoaste tanara. La fel de clar e insa faptul ca timpurile s-au schimbat. Si atunci cand bunicii vin dintr-o tara, iar nepotii din alta, punctele comune sunt cu atat mai putine. Dar o discutie cu bunica va fi mereu o lectie de viata.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Stiri mondene, sanatate, diete si intretinere | Life Show | Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Response