NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Summitul APEC s-a încheiat cu un consens împotriva protecționismului

Liderii statelor din zona Pacificului s-au angajat duminică să combată protecționismul, transmite Reuters. La summitul anual al Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC), care a avut loc la Lima, China a anunțat afilierea mai multor state la blocul comercial pe care îl conduce, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Statele Unite au fost reprezentate la summit de președintele Barack Obama, dar viitorul Parteneriatului Trans-Pacific (TPP) depinde de succesorul său, Donald Trump, care a promis în campania electorală că se va opune acestui acord de liber schimb. Trump a mai amenințat și cu tarife mari pentru China și Mexic.

Liderii regionali reuniți în Peru s-au angajat însă să continue proiectul TPP. Unii consideră însă că dacă SUA nu mai participă, acordul va trebui renegociat.

China nu este parte a TPP și promovează propria viziune comercială în Asia, în cadrul Parteneriatului Economic Regional Extins (RCEP), din care deocamdată nu fac parte și state din cele două Americi. Tan Jian, un reprezentant de rang înalt al Chinei la reuniunea APEC, a anunțat că Peru și Chile se numără printre țările care doresc să se alăture celor 16 membri actuali ai RCEP.

În declarația finală a APEC, șefii de stat și de guvern din cele 21 de țări participante afirmă că atât TPP, cât și RCEP sunt căi valabile pe care se poate merge către o zonă de liber schimb mai largă în regiunea Asia-Pacific, care reprezintă 57% din economia mondială. Ei au consemnat angajamentul unanim de a menține piețele deschise și de a combate orice formă de protecționism.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response