NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

ŞOC la DINAMO. Ionuţ Negoiţă: “A fost cumpărat de Steaua! Ştiu despre CÂT e vorba”

Ionuţ Negoiţă l-a acuzat pe fundaş, dat afară deja, că a vândut derby-ul cu Steaua, 1-3! Bărboianu a comis penalty-ul transformat de Stanciu la scorul de 0-0.

“Nedelcearu a jucat excelent. Îmi vorbea toată lumea de tinereţe, de emoţii. Cum a putut el să joace bine, iar Bărboianu să facă două faulturi clare în faţa arbitrului? Vorbim de golănie, de ticăloşie.

Nu vorbim de despărţire amiabilă, a fost dat afară. Măselele stricate trebuie date afară. Vă aduceţi aminte când Mititelu a zis că e un trădător? A avut dreptate Mititelu şi am auzit şi de la alţii. şi-a trădat colegii, a trădat tot ce înseamnă suflarea dinamovistă. De ce?”, a spus Ionuţ Negoiţă la conferinţa de presă în care a fost prezentat noul antrenor, Mircea Rednic.

Ionuţ Negoiţă susţine că Bărboianu ar fi fost plătit să greşească în favoarea Stelei şi că va mărturisi totul autorităţilor: “Ştiu cine, ştiu locul, ştiu şi despre cît e vorba. Le voi spune în faţa autorităţilor, nu public. Fiecare jucător care va veni la Dinamo va fi bine verificat de acum înainte. Din păcate, mai sunt jucători ca şi el în fotbalul românesc. Poate vreun fraier ca mine îl mai ia pe Bărboianu. Dar nu cred că va mai juca fotbal. Toţi ticăloşii ca el nu vor mai juca fotbal”.

“Am vorbit cu cineva foarte apropiat de el. Am întrebat cum poate justifica ce a făcut. şi mi-a spus că şi el l-a avertizat să lase prostiile”, a mai spus Ionuţ Negoiţă.

Ştefan Bărboianu a vorbit pentru GSP după ce a fost acuzat de BLAT de Negoiţă: “Nu pot să-mi revin! Sunt şocat! Pur şi simplu sunt şocat. Nu înţeleg. Sunt afirmaţii grave. Nu credeam în viaţa mea că se poate spune aşa ceva despre mine. Nu ştiu cum să reacţionez!”.

loading…

ROMANIATV.NET – Stiri – Sport

Articole asemanatoare

Leave a Response