NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Secţie specializată pentru prinderea hoţilor de buzunare din vehiculele RATB şi de la metrou

Poliţia Capitalei va înfiinţa o secţie specializată în prinderea în flagrant a hoţilor din mijloacele de transport în comun, în condiţiile în care numărul furtrurilor din buzunare a crescut îngrijorător, a anunţat, joi, şeful Poliţiei Capitalei, comisarul şef Cornel Ciocoiu.

Poliţiştii vor acţiona pentru prinderea în flagrant a hoţilor de buzunare
Foto: ziarulring.ro

Potrivit sursei citate, la nivelul Poliţiei Capitalei, va fi înfiinţată o secţie care va avea acţiona atât în vehiculele Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), cât şi la metrou, şi care are ca obiectiv să limiteze furturile din buzunare.

“Vor fi mai multe echipe de poliţişti care vor acţiona pentru prinderea în flagrant a celor care fură din buzunare“, a explicat Ciocoiu.

Şeful Poliţiei Capitalei a menţionat că în cadrul acestei secţii vor lucra aproximativ 200 de poliţişti.

În acelaşi timp, Ciocoiu a menţionat că, la RATB, “sistemele video din mijloacele de transport vor trebui dezvoltate în continuare, pentru siguranţa cetăţenilor”.

Conform bilanţului Poliţiei Capitalei pe 2012, numărul furturilor din buzunare, genţi şi poşete a fost de 3.755, în creştere cu 16 la sută faţă de 2011 când erau sesizate 3.221 astfel de fapte. În acelaşi timp, anul trecut au fost cercetate 184 persoane, din care 62,5 la sută au fost arestate preventiv.

RTV.NET – Stiri – Social

Articole asemanatoare

Leave a Response