NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Robert Negoiță, citat la Parchetul General în legătură cu lucrarea sa de doctorat plagiată

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a prezentat, miercuri dimineața, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că a plagiat în  lucrarea sa de doctorat. Negoiță este urmărit penal pentru instigare la fals intelectual, la abuz în serviciu, la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Autorul direct al infracțiunilor este coordonatul lucrării sale Ioan Dascălu, profesor la Academia de Poliție. În dosar sunt urmărite penal și alte persoane.

Miercuri, la intrarea în sediul Parchetului, Negoiță a afirmat că este tot timpul pregătit să răspundă întrebărilor procurorilor. Întrebat de jurnaliști dacă a adus dovezi care să îi susţină nevinovăţia, Negoiţă a răspuns: „Ce dovezi?”, după care a intrat în clădire.

Potrivit unor surse judiciare, el nu a dat declarații procurorilor. Cel mai probabil s-a uitat în dosar pentru a studia probele. După cel târziu 10 zile de la începerea urmăririi penale, orice suspect sau inculpat are acces la toate probele din dosar și poate participa, la solicitare, la administrarea probelor.

În același dosar, procurorii au început urmărirea penală împotriva profesorului Ioan Dascălu, cel care a coordonat lucrarea de doctorat a lui Negoiță, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals.

 Robert Negoiţă și-a susținut doctoratul la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” în 2012 cu teza: ”Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”.


CITEȘTE ȘI: De ce este mai cinstit Negoiță decât Ponta

Dosarul a fost deschis ca urmare a autosesizării procurorilor de la Serviciul pentru coordonarea activităţii Ministerului Public, în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General. Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, fiind declinată după câteva zile la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ministerul Educaţiei anunţa, la data de 24 iunie, că CNATDCU a primit cererea Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” privind retragerea titlului de doctor în cazul primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, instituţia de învăţământ constatând că lucrarea de doctorat este plagiată.

Robert Negoiţă a scris, pe pagina sa de Facebook, că nu regretă dacă îi va fi retras titlul de doctor, ci faptul că s-a lăsat tentat, în trecut, de „moda” titlurilor academice, fiind un episod pe care şi-l asumă şi din care a învăţat o lecţie importantă, respective că „singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă”.

 

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response