NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Reacția lui Vladimir Putin după “uciderea brutală” a lui Boris Nemțov

Președintele rus Vladimir Putin i-a ordonat celui mai înalt gradat din forţele de securitate să supravegheze personal ancheta uciderii lui Nemţov.

“Putin a subliniat că această crimă brutală are toate ingredientele unui asasinat la comandă şi este extrem de provocatoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse, informează Mediafax.

Preşedintele american Barack Obama a cerut Guvernului rus să desfăşoare o investigaţie “promptă, imparţială şi trasparentă” pentru a aduce autorii crimei în faţa justiţiei. Obama l-a calificat pe Nemţov drept un “avocat neobosit” pentru drepturile cetăţenilor ruşi.

Secretarul de Stat american John Kerry a declarat că Nemţov şi-a dedicat viaţa unei Rusii mai democratice “şi unor relaţii puternice între Rusia şi vecinii şi partenerii săi, inclusiv Statele Unite”.

Nemţov a criticat ineficienţa Guvernului, corupţia tot mai accentuată şi politica Kremlinului faţă de Ucraina, care a adus relaţiile dintre Rusia şi Occident la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece.

Într-un interviu acordat cotidianului Sobesednik, Nemţov declarase la începutul lunii că mamei sale în vârstă de 86 de ani îi este teamă că Putin îl va ucide din cauza activităţilor sale din opoziţie. Întrebat dacă are el însuşi astfel de temeri, a răspuns: “Dacă îmi era teamă, nu aş fi condus un partid de opoziţie”.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response