NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Protestul unioniştilor s-a încheiat după discuţiile cu politicienii: Băsescu susţine în totalitate unirea, ALDE cere demisia ministrului de interne, iar PSD vrea o declaraţie parlamentară referitoare la unire

UPDATE. Cei aproximativ 100 de maifestanţi unionişti care au dormit noaptea dinspre sâmbătă spre duminică în corturi lângă fântâna din Piaţa Universităţii au strâns corturile şi au încheiat protestul, în urma discuţiilor dintre liderul mişcării şi reprezentanţii partidelor politice.

Liderul unioniştilor, George Simion, a anunţat că ,,fraţii basarabeni vor porni spre casă în această seară”, dar mişcarea unionistă din România va continua să aibă întâlniri cu liderii politici pentru a introduce tema unirii pe agenda principală a viitoarei guvernări. El a precizat că următoarea mişcare unionistă va avea loc pe 1 decembrie la Bruxelles, în faţa Parlamentului European.

“Sunt mulţumit 100% de ce am obţinut astăzi din partea majorităţii partidelor, însă cred că este un început de a construi. Fiecare partid şi-a asumat câte o bucăţică din planul de reîntregire naţională, a fost şi presa acolo, acum rămâne să îşi îndeplinească fiecare bucăţica şi marea provocare va fi să îi punem pe toţi la aceeaşi masă pentru dezideratul de unire”, a declarat George Simion, liderul unioniştilor.

————

Duminică, la ora 17,00, în Piaţa Universităţii din Capitală mai erau 200 de manifestanţi care cereau unirea României cu Basarabia. Cei care pledează pentru unire au început întâlnirile cu oameni politici la sediul PMP, unde au stat de vorbă cu fostul şef de stat Traian Băsescu. Apoi s-au întâlnit cu reprezentanţii ALDE, iar în jurul orei 15:00 terminaseră discuţiile și cu PSD-ul. Urmau să stea de vorbă, tot astăzi, şi cu şefii USR şi aşteptau confirmarea unei întrevederi cu PNL.

George Simion, organizatorul protestului pentru unirea cu Basarabia, a cerut PSD-ului înfiinţarea unui Oficiu pentru Moldova, în subordinea premierului, şi cu vicepreşedinte PSD pentru unire, scrie Digi24. Vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu a menţionat că PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului, în privinţa unirii României cu Republica Moldova

Liderul protestatarilor unionişti, George Simion a declarat, duminică, după discuţiile cu vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, că principalele solicitări au vizat înfiinţarea unui Oficiu pentru Republica Moldova, în subordinea premierului, şi a unei funcţii de vicepreşedinte al partidului pe problema unirii, dar şi ca Basarabia să fie inclusă în manifestările de aniversare a Marii Uniri, din 2018.

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a afirmat că a avut o discuţie deschisă, “în limba română”, cu delegaţia de unionişti din Republica Moldova.

Andronescu a menţionat că PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului, în privinţa unirii României cu Republica Moldova. ”Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea să includem acest lucru şi în programul pe care noi îl definitivăm în aceste zile”, a mai menţionat Ecaterina Andronescu.

Ea a subliniat că sunt ”foarte multe posibilităţi de a deschide aceste relaţii de colaborare, în sensul în care să lucreze pentru a contribui la aspiraţiile pe care moldovenii le au”.

”Solicitările acestora, ca Basarabia să fie inclusă în sărbătoarea unirii mari, sunt legitime, şi este o greşeală că acestea nu au fost cuprinse încă în programul de acţiuni. Va trebui să corectăm acest lucru”, a mai spus senatoarea PSD.


Republica Moldova este un stat eșuat, nu va intra niciodată în Uniunea Europeană. Politicienii români să nu mai fie complicii lui Hitler și Stalin, spune organizatorul manifestării, Daniel Simion, într-un interviu acordat jurnalistului Mălin Bot de la România Liberă.


Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a propus înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea.

“Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (…) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie”,a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor, relatează Mediafax.


După marşul de sâmbătă din Bucureşti, tinerii unionişti au instalat 150 de corturi în Piaţa Universităţii şi au declarat că nu părăsesc zona până când liderii tuturor partidelor din România nu își vor asuma un proiect clar de parcurs pentru unirea Republicii Moldova cu România. Citeşte aici cine sunt tinerii care au dormit în corturi.


ALDE a cerut duminică ministrului Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, pentru modul în care reprezentanţii MAI au procedat în cazul incidentelor de la marşul unioniştilor.

”ALDE condamnă ferm atitudinea pe care reprezentanţii ministerului de Interne au avut-o la mitingul de ieri. (…) Cred că se putea găsi o cale a dialogului şi intervenţia de ieri putea fi evitată. O demisie ar fi mai mult decât un gest de responsabilitate, de asumare, dl Tudorache a procedat greşit”, a spus copreşedintele ALDE Daniel Constantin în urma discuţiei cu liderii unioniştilor, citat de Mediafax.

El a precizat că în cadrul întâlnirii s-a discutat despre un set de măsuri concrete pe care George Simion urmează să le prezinte public în perioada următoare.

”Încercăm prin dialog, încet-încet să ne asumăm toate aceste măsuri astfel încât să ne îndeplinim obiectivul comun”, a spus liderul ALDE.

În opinia sa, primul pas ar trebui să fie un lobby susţinut din partea României la nivelul UE astfel încât prin ”derogări” Republica Moldova să fie în comunitatea europeană.

”I-am asigurat pe protestatari că la ALDE nu avem decât să continuăm drumul pe care l-am început cu mulţi ani în urmă, suntem aici reprezentanţi care am fost într-un guvern mai mult decât apropiat de Republica Moldova”, a concluzionat Daniel Constantin.

La rândul său, liderul unioniştilor, George Simion a apreciat susţinerea pe care a găsit-o la ALDE.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response