NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Prima declaraţie oficială a preşedintelui Traian Băsescu după întoarcerea la Cotroceni

În perioada 3-6 iulie, o majoritate parlamentară a considerat că poate face ţăndări statul de drept: prin destituiri, revocări etc. Multe alte elemente: ocuparea radioului şi a televiziunii române.

Statul de drept, atacurile continue la adresa Justiţiei, fie că era vorba de CSM sau de Parchet, a fost un alt element care a fost încălcat de majoritatea parlamentarilor si a liderilor lor. Nu mai vorbesc de respectarea drepturtilor minorităţilor. Aceste lucruri au făcut ca România să fie pusă sub lupa aliaţilor noştri şi în mod deosebit a CE, care e garantul respectării tratatului Uniunii. A fost surpinzător că politicieni de vârf nu au recunoscut CE un drept dat chiar de tratatul UE. Cred că prin atitudine am făcut mult rău. S-a produs brusc un proces de izolare a României şi este treaba diplomaţiei să deschidă dialogul cu statele membre.

Deşi a fost un mare deserviciu pentru România ce s-a întâmplat în perioada 3-6 iulie, în acelaşi timp ceea ce s-a întâmplat a probat că România şi-a consolidat instituţiile statului de drept la un asemenea nivel încât să fie capabile să-l apere. A fost o probă de foc pentru aceste instituţii. Nu spun neapărat că au trecut-o perfect.

O altă probă este că MAI nu a mers până acolo încăt să falsifice cifrele din listele electorale. Este o altă probă că instituţiile statului au rămas verticale indiferent cine s-a aşezat din punct de vedere politic deasupra lor.

România îşi menţine obiectivele strategice de până acum. Întâmplările din 3-6 iulie nu modifică politica externă a României în niciun fel. Direcţia este Vest, cei care ne pot garanta ceea ce avem ca obiectiv – creşterea nivelului de trai al românilor – sunt partanerii din UE, iar securitatea ne-o garantăm cu partenerii din NATO.

Adevarul.ro

Articole asemanatoare

Leave a Response