NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Poetul şi compozitorul american Rod McKuen a murit la vârsta de 81 de ani

de Florin Badescu – Mediafax

Poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen, a cărui carieră prolifică i-a adus două nominalizări la premiile Oscar şi o nominalizare la premiul Pulitzer, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunţat vineri presa din Statele Unite, citată de AFP.

Rod McKuen a adaptat în limba engleză, în anii ’60 şi ’70, cântecele celebrului cântăreţ belgian Jacques Brel, pe care l-a promovat intens în America de Nord, în special cu piesa “Le moribond”.

Artistul a murit joi la Los Angeles în urma unei insuficienţe respiratorii, ce a fost declanşată de o pneumonie, a anunţat unul dintre prietenii săi, producătorul Jim Pierson, citat de Los Angeles Times.

McKuen a compus numeroase cântece pentru o serie de muzicieni de searmă, precum Johnny Cash, Barbra Streisand şi Frank Sinatra.

Potrivit revistei Variety, Rod McKuen a publicat şi 30 volume de poezie, dintre care “Listen to the Warm”, care s-a vândut în câteva milioane de exemplare.

La apogeul carierei sale, Rod McKuen era “laureatul non-oficial al poeţilor din America de Nord”, potrivit New York Times.

13794696

 

 

Ziarul Gandul

Articole asemanatoare

Leave a Response