NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Obama își va exercita dreptul de veto dacă Congresul blochează exporturile de avioane către Iran

Casa Albă a anunțat luni că președintele Barack Obama își va exercita dreptul de veto împotriva unei eventuale legi care ar bloca exportul de avioane de pasageri către Iran, informează Reuters, preluată de Agerpres. O decizie a Congresului de a interzice tranzacțiile financiare aferente exportului ar submina acordul nuclear încheiat cu Iranul anul trecut, afirmă executivul.

Legislația discutată în Camera Reprezentanților este cel mai recent efort al republicanilor de a opri vânzarea de avioane Airbus și Boeing către Iran, permisă potrivit acordului menționat. Casa Albă susține că o lege de interdicție ar fi considerată de ceilalți semnatari — Rusia, China, Regatul Unit, Franța și Germania — ca o încălcare a tratatului prin care se ridică sancțiunile impuse Teheranului, în schimbul înghețării programului nuclear.

Iranul intenționează să cumpere peste 200 de avioane pentru a-și moderniza flota aeriană uzată în anii de embargou. Oponenții tranzacției arată că aeronavele respective pot fi utilizate și în scopuri militare, de exemplu pentru transportul de trupe care să lupte cu forțele americane și aliate în Siria.

Reuters apreciază că legislația împotriva exportului către Iran va fi adoptată probabil de Camera Reprezentanților săptămâna aceasta, dar nu va trece i de Senat, unde ar fi necesar și sprijinul democraților.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response