NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Ministerul Educaţiei încalcă „puţin“ legea

De anul acesta, selecţia bobocilor se va face fie pe baza notelor de la Bacalaureat, fie prin examen. Nu se mai iau în calcul mediile din liceu. Schimbarea a fost publicată în Monitorul Oficial din 13 martie şi a produs o oarecare confuzie. Potrivit Legii educaţiei, metodologia trebuie anunţată cu cel puţin şase luni înaintea admiterii. Pentru ca admiterea pe noua formulă să respecte legea, admiterea ar fi trebuit amânată spre sfârşitul lui septembrie.

Nimeni nu consideră însă un impediment acel articol din lege, aşa încât, de la minister şi până la rectori, toţi spun că admiterile vor avea loc la termenele deja stabilite, dar respectând noua regulă. Tudor Urian, consilier al ministrul Educaţiei, Cătălin Baba (foto), recunoaşte că se încalcă „puţin” legea şi declară că instituţia îşi asumă acest lucru.

Examene de admitere, de la anul

Rectorul de la ASE Bucureşti, Pavel Năstase, este încântat de modificare: „Nu este o schimbare substanţială, aşa încât nu se poate considera că avem o nouă metodologie, deci nu amânăm admiterea. Va fi în iulie”. De la anul, anunţă rectorul, se va da examen pentru intrarea la ASE, examen care nu va semănă cu cele existente pe vremuri.

Nici Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj nu renunţă la sesiunea din iulie şi, mai mult, spune rectorul Aurel Pop, de la anul se va da examen de intrare la toate facultăţile ce o compun. Planuri similare au şi cei de la Universitatea Timişoara. Ieşenii păstrează şi ei calendarul, iar rectorul Universităţii „Al. Ioan Cuza”, Vasile Işan, nu consideră că situaţia este una specială: „Aşa s-a întâmplat mereu în ultimii şapte, opt ani. Niciodată noile reglementări nu au fost anunţate în timp util”.

Singurii care se formalizează par a fi cei de la Universitatea Bucureşti: „Luni vom avea şedinţa Consiliului de Administraţie şi discutăm situaţia, miercuri se va vota în Senat şi abia atunci vom anunţa ce vom face”, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei, Raluca Moise. 

Adevarul.ro

Articole asemanatoare

Leave a Response