NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Mărturisiri incendiare făcute de Sorin Ovidiu Vîntu. Mogulul le “cere scuze” jurnaliştilor şi politicienilor

Sorin Ovidiu Vîntu a precizat, printr-o postare pe Facebook, că a admis în faţa procurorilor că firmele şi conturile din denunţul făcut împotriva sa şi a lui Bogdan Olteanu îi aparţin, omul de afaceri scriind, totodată, într-un registru ironic, că îşi cere iertare pentru jurnaliştii cărora le-a dat salarii cu mult peste valoarea profesională şi de la politicienii pe care nu i-a devoalat astfel încât se prezintă precum cavalerul Bayard, “fără teamă şi fără prihană”.

”Îmi cer scuze că, în ciuda extraselor de cont şi a viramentelor prezentate în denunţul făcut de familia Ion şi Ionuţ Eftime împotriva mea şi a lui Bogdan Olteanu, nu am avut bărbăţia să neg evidenţele şi am admis că firmele şi conturile îmi aparţin. Îmi cer scuze că, în ciuda declaraţiilor a patru martori conform cărora Bogdan Olteanu m-a vizitat în Deltă, nu am avut bărbăţia să neg în faţa procurorilor acest lucru”, scrie Sorin Ovidu Vîntu.

El îşi cere scuze şi pentru numărul mare de jurnalişti care ar fi primit de la el salarii ”cu mult peste valoarea lor profesională şi umană” şi a căror răzbunare este o exorcizare ”a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice şi cu bale la guri”. Acesta precizează că textul postat nu este o justificare a acţiunilor sale. ”Este doar punerea la punct a celor ce şi-au permis, fără să mă cunoască sau fără să cunoască ce s-a întâmplat cu adevarat, să emită judecăţi de valoare asupra mea”, a conchis Vîntu.

News.ro aminteşte că viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu era preşedinte al Camerei Deputaţilor când ar fi comis fapta de trafic de influenţă, repectiv în iulie – noiembrie 2008. Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns la Bogdan Olteanu printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Procurorii DNA arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri. ”Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat.

În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar. Persoana care a fost numită ca guvernator a fost chemată la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămâni înaintea adoptării hotărârii de Guvern prin care a fost oficializată numirea, şi i s-a adus la cunoştinţă că va fi desemnată pentru acel post, susţin procurorii.

Tot atunci, i s-a pus în vedere să renunţe la acţiunile dintr-o firmă pentru a evita o situaţie de incompatibilitate. ”Deşi iniţial nu a fost de acord cu aceste demersuri, pe care le-a considerat dezavantajoase din punct de vedere financiar, la solicitarea lui (…) a acceptat vânzarea acţiunilor”, se mai arată în referat. DNA precizează că Bogdan Olteanu a fost primul demnitar care a anunţat numele viitorului guvernator al Deltei Dunării, într-o emisiune TV din 16 septembrie 2008.

RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response