NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Luptătorii șiiți din Irak au pornit ofensiva la vest de Mosul, pentru a tăia legătura dintre ISIS și Siria

Paramilitari șiiți din Irak au lansat sâmbătă o operațiune la vest de orașul Mosul, pentru a prelua controlul în orașul Tal Afar de la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) și a întrerupe legăturile de alimentare ale acestei grupării cu Siria, a anunțat purtătorul de cuvânt al milițiilor șiite, relatează AFP citată de Agerpres.

“Operațiunea vizează să întrerupă legătura între Mosul și Raqa (fief al SI în Siria) pentru a întări asediul la Mosul și a elibera” orașul Tal Afar, a precizat purtătorul de cuvânt al milițiilor șiite ale Hachd al-Chaabi, Ahmed al-Assadi.

Potrivit sursei citate, operațiunea vizează preluarea controlului, în afară de Tal Afar, în orașele Tal Abta și Hatra, în apropierea cărora se află un sit arheologic înscris în patrimoniul UNESCO.


Citește și: SUA anunță că 900 de teroriști ai grupării Stat Islamic au fost uciși în luptele de la Mosul

Un general american a estimat că aproximativ 900 de combatanţi ai grupării Stat Islamic au fost eliminaţi de când a început ofensiva forţelor irakiene pentru eliberarea oraşului Mosul şi a împrejurimilor.


RomaniaLibera.ro > Actualitate

Articole asemanatoare

Leave a Response