NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Klaus Iohannis: Sectorul IT din România ar putea atinge, în 2020, o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro

Acesta a afirmat, în cadrul dezbaterii “Noul Iași. Capitala Moldovei ca pol major de creștere tehnologică a României”, că tehnologia informației este “un domeniu cu implicații majore asupra dezvoltării României”.

“Datele din acest moment arată că industria pe care o reprezentați contribuie semnificativ la dezvoltarea unor centre urbane din România. Sectorul IT a depășit trei miliarde de euro, cu o creștere anuală foarte mare, peste medie. Există premise ca până în 2020 sectorul IT să se apropie de cinci miliarde de euro, dacă vom încuraja în continuare inovația, dezvoltarea și cercetarea”, a afirmat șeful statului.

Iohannis apreciază că Iașiul a devenit un “Silicon Valley” al României, subliniind că dezvoltarea industriei IT în această zonă va genera “o schimbare profundă la nivelul comunităților, de la nivelul de trai până la schimbarea mentalităților”.

“Am ținut să vin astăzi, aici, tocmai pentru a da un mesaj de încurajare acestui nou Silicon Valley care începe să devină Iașiul, noul Iași, cum l-am numit eu. Iașiul este alături de orașe precum București, Cluj și Timișoara, unul dintre principalele hub-uri IT din țară. Dacă aceste mari centre au șansa să devină povești de succes în viitor, mizând pe dezvoltarea industriei IT, atunci toate regiunile vor avea numai de câștigat. O industrie care se dezvoltă cu atâta forță aduce câștiguri inclusiv autorităților, întrucât vorbim de o adevărată revoluție industrială care produce o schimbare profundă la nivelul comunităților, de la nivelul de trai până la schimbarea mentalităților”, a spus președintele.

loading…

ROMANIATV.NET – Stiri – Economie

Articole asemanatoare

Leave a Response