NewsRing – Stiri Online

stiri online din Romania

Irimescu: Fermierii români au costuri foarte mari cu energia în sere

El a participat la un seminar organizat de Ambasada Olandei la București în cadrul Târgului INDAGRA.

Potrivit ministrului, România ar trebui să beneficieze de experiența fermierilor olandezi, care, cu ajutorul unei tehnologii îmbunătățite, au ajuns să plătească pentru energie doar 25% din costurile de producție ale legumelor în sere, în timp ce, în România, aceste cheltuieli sunt de 75%.

“Olanda este principalul investitor în agricultura României, activând în principal pe partea de producție a laptelui și cu un aport important în tot ceea ce înseamnă noi tehnologii, de la creșterea păsărilor la creșterea vacilor de lapte. Sperăm să ne sprijine în următoarea problemă: pe perioada iernii, noi nu reușim să producem legume în România din cauza costurilor foarte mari cu energia, ori soluțiile dezvoltate de olandezi permit eficientizarea producției de legume și pe perioada iernii. Sperăm să realizăm cu producătorii români o retehnologizare”, a spus ministrul român de resort, potrivit Agerpres.

Irimescu a amintit că există fonduri europene destinate special pentru acest tip de proiecte, iar olandezii ne-ar putea ajuta să realizăm proiecte prin care să atragem bani europeni pentru a cumpăra tehnologie.

“Cei din Olanda, chiar dacă nu au clima friguroasă din România, au cu energia doar 25% din costurile produselor din seră, iar în România aceste costuri sunt de 75%. România, care este și aproape de Turcia, are o mare problemă pe perioada de iarnă să facă față concurenței roșiilor din Antalya, unde temperaturile nu scad sub 10 grade niciodată”, a continuat oficialul guvernamental.

Irimescu a mai arătat că marii fermieri români deja au început să vadă importanța utilizării unei tehnologii înalte. El a relatat că, recent, a văzut în cadrul unei vizite la producătorii de sfeclă din Brașov faptul că aceștia folosesc o combină de ultimul tip, în valoare de o jumătate de milion de euro, care, la o singură trecere, realizează toate activitățile necesare pentru respectiva cultură.

“Deci iată că marii producători români au înțeles importanța tehnologiei și reușesc să se alinieze la cerințele și standardele europene”, a continuat ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, și micii fermieri ar trebui să treacă la o tehnologie îmbunătățită, în condițiile în care, în prezent, chiar dacă au produse de foarte bună calitate, ei nu reușesc de fiecare dată să respecte standardele de igienă de la nivelul producătorilor mari.

“Mai este o categorie mică, a fermierilor de semi și subzistență, care au însă un alt rol, acela de a menține mediul rural viu, au rolul foarte important de a reuși să facă o agricultură cu mijloace reduse tehnologic. Mi s-a pus întrebarea: oare este bine să supramodernizăm satele, să facem orașe din sate? Nu este bine oare să păstrăm tradiționalismul satului românesc? Este o întrebare foarte grea. Pe de o parte, nu poți să nu gândești un sistem de apă curentă, canalizare și toalete moderne — să nu uităm faptul că, recent, presa a menționat faptul că România este pe ultimul loc la această caracteristică. Dar cred eu că este foarte important să-i încurajăm pe acești mici producători să devină din ce în ce mai performanți. Au produse foarte bune, dar nu întotdeauna, neavând dotarea tehnologică necesară, reușesc să respecte standardele de igienă de la nivelul producătorilor mari. Una este când produci într-o fabrică de inox, cu totul controlat, și alta este în mediul rural, unde mai este și o muscă. Trebuie să ne gândim și la sănătatea consumatorilor, dar, cu investiții minime și prin asociere și cooperativă, cred că se poate ajunge ca și micii producători, cu produse de foarte bună calitate, să ajungă pe piață și pe masa consumatorilor de la oraș”, a adăugat Irimescu.

În cadrul evenimentului organizat de Ambasada Olandei la București sunt prezentate noutățile oferite de această țară în trei subsectoare agricole importante: lapte, horticultură în spații protejate și pomicultură, la care se adaugă o secțiune de finanțare.

Citeşte şi Irimescu: Persoanele fizice vor putea achiziţiona terenuri în limita a 150 de hectare

loading…

ROMANIATV.NET – Stiri – Economie

Articole asemanatoare

Leave a Response